Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, pârâtă la Comisia Europeană de activiștii de mediu: 'Autorităţile au refuzat să susţină nevoile de conservare ale pădurilor'

Radu Pop
ecomagazin.ro
rauri paduri

Organizația neguvernamentală WWF va sesiza Comisia Europeană asupra pericolului ce planează asupra pădurilor "protejate" ale României, se arată într-un comunicat al ONG-ului de mediu, potrivit Agerpres.

"În lipsa fondurilor, proprietarii care au avut "şansa" să deţină păduri în ariile protejate Natura 2000 sunt abandonaţi de către stat să decidă, pe propria răspundere şi cheltuială, dacă vor şi pot să le protejeze sau nu. Aceştia riscă astfel sancţiuni pentru neimplementarea măsurilor necesare şi pentru nerespectarea interdicţiilor, cum ar fi cele de recoltare a lemnului, prevăzute în planurile de management (...) Săptămâna trecută a avut loc ultimul grup de lucru pe baza căruia Ministerul Agriculturii (MADR) va redacta forma finală a PNS, de care depinde viitorul pădurilor pentru următorii 10 ani. Niciuna dintre recomandările Comisiei Europene referitoare la păduri nu a fost inclusă în noul draft. Din păcate, decizia de alocare a acestor fonduri europene este politică şi este împărţită între mai multe ministere. Programul este gestionat de MADR, care nu are interes direct în conservarea pădurilor, iar Ministerul Mediului, de care aparţin pădurile, nu reuşeşte să facă propuneri convingătoare ca să atragă finanţare. România urmează acum să trimită proiectul final al PNS către Comisia Europeană, pe care aceasta trebuie să îl aprobe până la sfârşitul anului. WWF va sesiza din nou CE asupra pericolului ce planează asupra pădurilor "protejate" ale României", susţin activiştii de mediu.

În acest context, WWF monitorizează cu atenţie acţiunile autorităţilor legate de protejarea şi gestionarea durabilă a pădurilor şi de aceea lansează un SOS pentru salvarea pădurilor din siturile Natura 2000. În viziunea organizaţiei, soarta pădurilor depinde de alocarea fondurilor europene în cadrul PNS, care trebuie să devină operaţional la începutul anului 2023.

"Până acum, în ciuda tuturor eforturilor noastre din ultimii doi ani, autorităţile au refuzat să susţină nevoile de conservare ale pădurilor, fără a aduce vreun argument solid în această direcţie. După ce România a publicat în februarie primul draft al PNS, WWF i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Johannis prin care i-a solicitat să intervină în sprijinul pădurilor. Mai mult, am trimis o scrisoare şi către Comisia Europeană (CE) prin care am propus o serie de măsuri care ar trebui incluse în PNS ca să ne putem proteja pădurile în condiţii sustenabile. Observaţiile pe care CE le-a trimis ulterior României în legătură cu draftul PNS susţin aproape în totalitate măsurile propuse de WWF", se menţionează în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.