DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România participă la Congresul Mondial al Petrolului care se desfăşoară la Houston, SUA

Pixabay
sonda petrol

România participă la lucrările Congresului Mondial al Petrolului, care se desfăşoară la Houston, SUA, în perioada 5-9 decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis, luni, AGERPRES.

Într-un context energetic mondial cu multe provocări, cel de-al 23-lea Congres Mondial al Petrolului îşi propune să ofere participanţilor o platformă pentru dialog deschis, care să construiască punţi între consumatori şi producători, între guverne şi industrie, lideri şi societate, precum şi dezvoltări şi soluţii pentru producţia şi utilizarea durabilă a resurselor energetice ale lumii. Tema ediţiei din acest an va fi - Innovative Energy Solutions.

Delegaţia României este condusă de George-Sergiu Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, şi include reprezentanţi ai conducerii unor importante companii româneşti din sectorul petrolier, precum Conpet, Transgaz sau Oil Terminal.

România participă cu un stand structurat de compania Conpet, în cadrul Expoziţiei Internaţionale care se organizează în marja fiecărei ediţii a Congresului Mondial al Petrolului.

Secretarul de stat George Niculescu a participat duminică seara, 5 decembrie, la ceremonia de deschidere a Congresului şi a vizitat standul României, potrivit Agerpres.ro.

Congresul Mondial al Petrolului (WPC) începe, însă, cu un număr redus de directori de companii energetice şi miniştri care vor discuta viitorul pieţei petrolului, în condiţiile în care răspândirea variantei Omicron a coronavirusului a perturbat călătoriile, transmite Reuters.

Conferinţa, care se va întinde pe patru zile şi ar fi trebuit să aibă loc în 2020 însă a fost reprogramată din cauza pandemiei, reuneşte principalii jucători din industria petrolieră odată la trei ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.