Reprezentativa României a fost învinsă, marţi seară, cu scorul de 2-0, de selecţionata Slovaciei, într-un meci amical disputat la Bratislava. Chiar în ziua partidei, selecţionerul Mircea Lucescu a fost supus la Bucureşti unei intervenţii chirurgicale. Echipa tricoloră a fost condusă de pe bancă de secundul Ionel Gane, potrivit news.ro.
Meciul de la Bratislava a început cu şutul lui Haraslin, care l-a întins serios pe Ionuţ Radu, în minutul 6, portarul nostru reuşind să respingă în corner. Un minut mai târziu Hancko a reluat cu capul, mingea a fost deviată de Bîrligea în propria poartă şi slovacii deschideau scorul. Gazdele au continuat să domin, iar prima ocazie importantă a tricolorilor a venit abia în minutul 35, la şutul lui Man, respins în corner de Rodak. Ionuţ Radu a intervenit de două ori pe final de repriză, la Haraslin, în minutul 43, şi un minut mai târziu, la Suslov.
La pauză, Ionuţ Radu i-a lăsat locul în poartă lui Aiaoni, iar debutantul la naţională a greşit la 45 de secunde după reluare, pasând greşit, până la adversar, oferindu-i ocazia lui Strelec să majoreze scorul. Miculescu a ratat pentru tricolori, în minutul 65, când Rodak a respins lovitura de cap a românului. Jucătorii lui Gane, care a stat pe bancă, în locul lui Mircea Lucescu, nu au reuşit să pună în pericol poarta gazdelor, ba mai mult, Hrossovsky a lovit bara în minutul 80 şi Slovacia – România s-a terminat 2-0, la ultimul meci al lui Lucescu în poziţia de selecţioner.
SLOVACIA: Rodak - Valjent, Vavro (Krcik 90+1), Obert, Hancko (Pekarik 90+1) – Rigo (Duda 59), Lobotka (Sauer 90+1), Benes (Hrosovsky 71) – Suslov (Tupta 59), Strelec (Mraz 59), Haraslin (Bero 71). SELECŢIONER: Francesco Calzona
ROMÂNIA: I. Radu (Aioani 46) - Raţiu, Drăguşin (Coubiş 62), Ghiţă, Bancu – Fl. Tănase (I. Hagi 62), Vl. Dragomir (Screciu 62), Stanciu (R. Marin 73) – Man (Al. Dobre 77), Bîrligea (Miculescu 46), Baiaram (Mihăilă 62). ANTRENOR: Ionel Gane
Cartonaşe galbene: -
Arbitri: Ondřej Berka - Ivo Nadvornik, Jan Váňa (toţi din Cehia) – Lukáš Dzivjak (Slovacia)




























Comentează