Guvernul s-a împrumutat în ultimul deceniu de parcă ar fi descoperit o mină de aur, dar scadenţele încep să apese din această toamnă. Statul român începe din 29 octombrie 2025 rambursarea împrumuturilor externe luate în ultimii zece ani, într-un context bugetar deja tensionat de un deficit greu de controlat. Prima plată: 1,97 miliarde euro, dintr-un eurobond emis în 2015, cu dobânzi de 540 milioane euro deja achitate.
În 2026 ajung la scadenţă alte trei împrumuturi externe, în valoare totală de 4,3 miliarde de euro. Emise între 2016 şi 2018, când dobânzile erau încă jos, ele trebuie rambursate acum într-un context bugetar fragil. Iar acestea sunt doar datoriile externe, fără a lua în calcul împrumuturile în lei, care sunt de câteva ori mai mari.
„Orice emisiune aflată la scadenţă reprezintă o cheltuială pentru bugetul de stat“, spune Marius Matei, profesor univeristar la Academia de Studii Economice. „Plăţile pentru scadenţele din 2025 au fost prinse deja în bugetul pe acest an, însă pe viitor, pentru plata dobânzilor şi a principalului din alte emisiuni scadente, guvernul va trebui să se împrumute în continuare, la dobânzi din ce în ce mai mari dacă finanţele publice nu sunt puse în parametri corespunzători şi dacă evaluarea agenţiilor de rating nu va fi favorabilă“.
Cu alte cuvinte, greul abia acum începe, mai ales într-un context în care capacitatea statului de a face noi împrumuturi pentru a plăti datoriile vechi este tot mai limitată: băncile locale sunt deja încărcate cu titluri de stat, iar fondurile de pensii private se apropie şi ele de plafon. între 2015 şi 2019, România a avut acces la finanţare externă în condiţii relativ avantajoase — eurobonduri emise cu dobânzi între 2,375% şi 3% în euro, respectiv între 3% şi 4% în dolari, în funcţie de maturitate. Contextul era atunci mult mai favorabil: inflaţie scăzută, lichiditate globală abundentă şi apetit mare al investitorilor pentru pieţele emergente. După pandemie însă, tabloul s-a schimbat radical, scrie zf.ro.
Profesorul Matei spune că mingea stă în ograda coaliţiei de la guvernare, dacă rămâne angajată să producă o reformă robustă şi cu efecte permanente sau rămâne la reforme superficiale, populiste, fără efecte profunde în structura instituţiilor statului căpuşate pentru servirea sinecurilor adunate în ultimii treizeci de ani. „Depinde de ea dacă se va înscrie într-o spirală a datoriilor cu costuri tot mai mari, cum nici Grecia nu a văzut, sau rămâne un partener de încredere al pieţelor şi investitorilor“.
Bogdan Dumitrescu, profesor la ASE, spune că rambursările de eurobonduri din octombrie 2025 nu pun în pericol capacitatea statului de plată, fiind deja anticipate în strategia de finanţare şi acoperite parţial prin emisiunile recente. Mai mult, după emisiunile recente de eurobonduri din iulie 2025, România a acoperit deja peste 70% din necesarul de finanţare pentru anul în curs - chiar şi în condiţiile unei revizuiri uşoare în sus a acestuia ca urmare a unui deficit bugetar foarte probabil mai ridicat decât cel anticipat la începutul anului.
„Presiunile reale asupra finanţelor publice nu vin din ajungerea la scadenţă a unor datorii – fie şi într-un cuantum mai însemnat -, ci din deficitele bugetare ridicate care generează acumularea accelerată de datorie publică. Pe măsură ce deficitul bugetar va scădea – iar măsurile recent anunţate acţionează ferm în această direcţie – perspectiva privind traiectoria datoriei publice se va îmbunătăţi. Va mai trece însă ceva vreme până când datoria publică ca pondere în PIB se va plasa pe un trend de scădere, având în vederea reducerea doar treptată a deficitului bugetar, o abordare cu impact mai redus asupra creşterii economice.“
El consideră că este important ca guvernul să folosească această etapă de respiro pentru a adresa dezechilibrele structurale persistente – deficitul bugetar ridicat, rigiditatea cheltuielilor bugetare, colectare fiscală deficitară. „Acestea sunt mai degrabă vulnerabilităţile care pot amplifica riscurile, nu neapărat plata unor obligaţii cunoscute“.
Doisprezece miniştri de Finanţe, de la toate partidele, au împrumutat în numele României aproximativ 88 de miliarde de euro de pe pieţele externe în ultimul deceniu, pentru acoperirea deficitului bugetar şi rostogolirea datoriilor vechi. De la Petrescu şi Vâlcov, la Dragu şi Mişa, de la Cîţu şi Câciu, până la Boloş, Barna şi Nazare — o întreagă galerie de miniştri ai Finanţelor, unii mai pregătiţi decât par, alţii doar par — au semnat în numele României împrumuturi externe consistente. Banii au venit, iar dobânzile — aproape 48 de miliarde de euro până în 2051 — vor rămâne în sarcina bugetelor viitoare.
Opinia profesorului Marius Matei
Orice emisiune aflată la scadenţă reprezintă o cheltuială pentru bugetul de stat. Plăţile pentru scadenţele din 2025 au fost prinse deja în bugetul pe acest an, însă pe viitor, pentru plata dobânzilor şi a principalului din alte emisiuni scadente, guvernul va trebui să se împrumute în continuare, la dobânzi din ce în ce mai mari dacă finanţele publice nu sunt puse în parametri corespunzători şi dacă evaluarea agenţiilor de rating nu va fi favorabilă. România acum pare a fi un pariu riscant, iar investitorii externi vor împrumuta la rate ale dobânzii pe măsura riscului ce şi-l asumă. Scadenţele la eurobonduri sunt lungi, iar dacă perspectiva rămâne negativă (cum e cazul recentului rating de ţară acordat de Standard & Poor’s), dobânzile solicitate vor fi mari.
Mingea stă în ograda coaliţiei de la guvernare, dacă rămâne angajată să producă o reformă robustă şi cu efecte permanente, sau rămâne la reforme superficiale, populiste, fără efecte profunde în structura instituţiilor statului căpuşate pentru servirea sinecurilor adunate în ultimii treizeci de ani. Depinde de ea dacă se va înscrie într-o spirală a datoriilor cu costuri tot mai mari, cum nici Grecia nu a văzut, sau rămâne un partener de încredere al pieţelor şi investitorilor.
Zilele acestea ies la iveală nişte poveşti incredibile legate de cum se finanţează sinecurile. Enormităţi care lasă cu gura căscată şi pe cei din sistem. Mă întreb care va fi impactul asupra tinerilor când vor afla că furtul s-a propagat într-o aşa măsură încât frizează absurdul: a se vedea cazul contractelor încheiate între instituţii ale statului doar pentru generarea de comisioane, angajările în consilii în care membrii comisiei de interviu erau însuşi intervievaţii şamd. Orice tânăr capabil, dacă nu va avea dovada însănătoşirii radicale şi definitive a statului, îşi va vedea viitorul în această ţară compromis definitiv. Acum nu se joacă doar cartea bugetului şi a instituţiilor de rating, se joacă cartea viitorului ţării, ai cărei tineri vor pleca, al cărei electorat se va muta către partidele suveraniste, cu o monedă din ce în ce mai greu de susţinut şi o economie ce-şi va pierde din atractivitate, într-un context geopolitic volatil, cu o Rusie cu ambiţii expansioniste evidente, un rol al SUA diminuat în spaţiul european şi cu o pierdere generală a competitivităţii economiei europene.
Aşadar, România trebuie să se pregătească în faţa atâtor provocări, trebuie să livreze o poveste de succes în privinţa reformelor şi dinamica funcţiilor sale economice, pentru a nu transforma perspectiva plăţilor împrumuturilor externe aflate la scadenţă într-o poveste dureroasă.
Comentează