Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, printre țările UE cu un puternic avans al preţurilor producţiei industriale în luna septembrie

foreignpolicy.com
uniunea europeana ue

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021, o creştere de 2,7% atât în Uniunea Europeană (UE) cât şi în zona euro, după un avans de 1,1% în luna august faţă de luna iulie, arată datele publicate joi de Eurostat.

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE de la o lună la alta, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (23,2%), Danemarca (8,4%), Grecia (5,8%), Spania (5,2%), Letonia (4,4%) şi România (4%).

Eurostat precizează că în septembrie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate de un avans de 7,8% al preţurilor la energie şi de o creştere de 1% a preţurilor bunurilor intermediare, potrivit Agerpres.

În ritm anual, septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 16% în zona euro şi una de 16,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în toate statele membre UE, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Irlanda (82,9%), Danemarca (34,4%), Estonia (29,9%), Belgia (25,4%) şi România (21,7%).

Şi în ritm anul, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au înregistrat un avans de 40,1%, urmate de o creştere de 15,7% a preţurilor pentru bunurile intermediare.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 19,5% în luna septembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Faţă de luna august 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 3,2%.

Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 3,91% în septembrie faţă de august 2021, respectiv de 21,72% în comparaţie cu luna septembrie a anului trecut. De asemenea, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost de 1,85% (faţă de august 2021) şi de 15,79% (faţă de septembrie 2020).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.