Selecţionata României s-a clasat pe locul 22 la Campionatul European de handbal masculin Under-18 din Muntenegru, după ce a fost învinsă de Italia cu scorul de 35-33 (18-17), sâmbătă, la Verde Podgorica, în meci pentru locurile 21-22, potrivit Agerpres.
România a condus cu 7-5, 8-6 şi 9-7, în rest Italia a dominat jocul şi a fost în avantaj pe tabelă până în min. 55, când tricolorii au condus cu 31-30, însă squadra azzurra a fost mai bună pe final, marcând două goluri în ultimul minut.
Andrei Florin Negrilă a marcat 9 goluri pentru echipa României, Teodor Ilucă 6, Filip-Alexandru Ancuţa 4, Raul Popa 2, Emanuel Şerban 2, Sebastian-Mihai Andronic 2, Antonio Nedea 2, Eduard Rusu 2, Codrin Dascălu 1, David-Adrian Tuinea 1, Florin-Alexandru Puşcaş-Ilisei 1, Denis Andrei Ştefan (portar) 1.
De la italieni s-au remarcat Naveesha Chamod Yatawarage 6 goluri, Davide Babini 5, Simon Sirot 5, Nicholas Trost 4, Wasim Khouaja 4.































Comentează