DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România se bagă în conflictul dintre Rusia și Ucraina! Cere anchetă penală

epava avion
'Sarcina este imensă', a declarat reprezentantul Olandei, Han Moraal, citat într-un comunicat dat publicităţii de Oficiul european de cooperare judiciară, Eurojust.

'Însă, cu o abordare atât de largă, cu voinţa de a lucra împreună, sper că vom putea coopera în mod eficient pentru a descoperi cauzele accidentului şi a obţine justiţie pentru cele 298 de victime nevinovate şi familiile lor', a adăugat Han Moraal.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă pe 17 iulie în estul Ucrainei având la bord 298 de persoane, printre care 193 de olandezi şi 28 de australieni.

Diverse elemente au determinat Kievul şi Occidentul să afirme că vine aparţine separatiştilor proruşi.

Reprezentanţi din Olanda, Australia, Malaezia, Belgia, Canada, Filipine, Germania, Indonezia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Statele Unite şi Ucraina s-au reunit luni la sediul Eurojust, la Haga, pentru a discuta în legătură cu o strategie comună.

La reuniune au participat, de asemenea, organizaţiile de cooperare internaţională a forţelor de poliţie Europol şi Interpol.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Eurojust, Jacalyn Birk, locul unde va avea loc eventualul proces, cât şi legea care va fi aplicată vor fi determinate de rezultatele anchetei.

Un acord oficial va fi semnat în zilele care urmează. sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.