Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România se pregătește de ce e mai rău în privința variolei maimuței: INPS are deja o metodologie pentru diagnosticarea cazurilor

variola maimutei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că INSP a elaborat o metodologie privind diagnosticarea cazurilor suspecte de variolă. Conform documentului, poate fi considerat un caz suspect de variolă orice caz suspect de boală eruptivă care nu are un link epidemiologic clar sau nu are o simptomatologie clară sau un diagnostic de laborator.

"Metodologia e o chestiune tehnică, elaborată de colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, orice caz suspect de boală eruptivă care nu are un link epidemiologic clar sau nu are o simptomatologie clară sau un diagnostic de laborator clar poate fi considerat un caz suspect de variolă. Am avut o situaţie la Rădăuţi, acolo am fost şi eu foarte mirat de ce a fost declarat, iniţial, de doctorul de acolo, cazul ca fiind suspect pentru că era clar că era vorba de o mamă care venise în contact cu copiii ei care aveau varicelă şi lucrurile erau extrem de clare. Aceasta este soluţia: avem definiţie de caz care este furnizată de către Centrul European de Control al Bolilor şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ea a fost comunicată tuturor Direcţiilor de Sănătate Publică”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă, informează News.ro.

Ministrul Sănătăţii a arătat că nu sunt probleme privind achiziţia de doze de vaccin pentru variolă, arătând că este vorba despre "o cantitate mică” şi că România a solicitat, iniţial, 1.000 de doze de vaccin care sunt cumpărate printr-o instituţie europeană în cadrul unei achiziţii la nivelul UE.

"Important este să găsim soluţii pentru că noi nu avem, sunt puţine ţări care au şi o să existe un mecanism de distribuţie la nivelul statelor membre ale Uniunii. (...) Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global”, a explicat ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.