România se pregătește de valul 4 al pandemiei. Dan Barna: 'Sperăm să nu fie cazul foarte dramatic, dar trebuie să fim foarte atenţi'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 06-08-2021

Actualizat: 06-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: gov.ro

Valul 4 este în creştere atât în Europa, cât şi în alte zone ale lumii, fiind avute în vedere măsuri care vor fi luate în funcţie de evoluţia situaţiei, a declarat, vineri, vicepremierul Dan Barna.

"Ne-am fi dorit să nu fim în această situaţie, însă valul 4, peste tot în Europa şi în lume, pare că e în creştere. Din acest motiv, şi măsurile pe care luăm şi în România - nu s-a redus numărul de paturi nicăieri - şi acele praguri care sunt deja menţionate, cu 23% şi măsurile subsecvente, în baza acestor eventuale situaţii, sunt avute în vedere. Deci, da, ne pregătim, sperăm să nu fie cazul foarte dramatic, dar trebuie să fim foarte atenţi. Soluţia e clară - dacă ne vaccinăm, şansa să nu fie nevoie de măsuri de prevenţie, să nu fie nevoie să facem iar paşi înapoi, cum eram obişnuiţi, este foarte mare. Vaccinarea e singura soluţie", a afirmat Dan Barna la Guvern, inormează Agerpres.

Întrebat dacă mai sunt avute în vedere acele măsuri de stimulare pentru cei care se vaccinează, el a arătat că este vorba despre cele prezentate de Ministerul Sănătăţii, care vor fi luate într-o săptămână sau două.

"Sunt acele măsuri avute în vedere, prezentate şi de Ministerul Sănătăţii, prin care cetăţenii sunt încurajaţi sau stimulaţi să se vaccineze. Este o decizie care va fi luată probabil într-o săptămână sau două. Măsurile sunt luate, după cum am făcut de fiecare dată, în funcţie de evoluţia situaţiei şi de evoluţia cifrelor. (...) Măsurile specifice într-o localitate sau alta, în funcţie de evoluţia acelui indice, pot fi susţinute şi autorităţile locale în funcţie de resursele lor", a adăugat Dan Barna.

Vaccinarea nu asigură neaparat și faptul că persoana nu ia virusul.

Vezi și: VIDEO - Raed Arafat: 'Trendul este clar unul crescător. Da, și vaccinații se infectează, dar într-un număr mai mic și fac forme mai ușoare' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri