Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România și Republica Moldova, schimburi de experiență în domeniul viticulturii

Agroinfo
vita de vie vin

Mai mulţi vinificatori din România se află în aceste zile într-un schimb de experienţă cu cei din Republica Moldova.

Schimb de experienţă între vinificatorii din România şi cei din Moldova

Timp de trei zile, vor studia cele mai bune practici iar iniţiativa face parte dintr-un proiect mai amplu care îşi propune dezvoltarea sectorului vinicol şi consolidarea relaţiilor dintre Republica Moldova, România şi Bulgaria, transmite tvr.md.

Iota Trantu munceşte de 30 de ani în sectorul vitivinicol şi de doua decenii deţine propria cramă, într-o zonă cu tradiţie - podgoria Murfatlar.

El urmăreşte evoluţia sectorului vitivinicol din Republica Moldova şi se bucură că, în aceste zile, poate face un schimb de bune practici cu specialiştii din Republica Moldova.

Iota Trantu, viticultor: „E bine-venit, pentru că am avut ocazia să ne întâlnim profesioniştii, schimbăm impresia în cee ace priveşte şi producerea, şi marketingul.

Tot timpul ai ceva de învăţat de la vecinul tău. Acesta nu e un lucru rău, pentru că ne ajutăm unii pe alţii, noi nu suntem concurenţi, noi luptăm de aceeaşi parte a baricadei”.

Timp de trei zile, reprezentanţii a 10 vinării din România vor vizita mai multe podgorii şi crame din Republica Moldova în cadrul proiectului transfrontalier Winet.

Mădălina Staicu, enolog, România: „Aş lua în primul rând din ospitalitate. După care, desigur, aş împrumuta şi din partea tehnologică. Şi nu în ultimul râmd, aş lua şi din partea asta de tradiţie şi istorie care nu se vas tinge niciodată”.

Andrei Sorica, vinificator, România: „Am fost impresionaţi de tehnologiile, de oamenii de aici, de modul în care sunt prezentate produsele. Şi nu în ultimul rând, de vinurile care sunt produse în aceste zone. Am văzut vinuri din toate zonele. Chiar sunt impresionat de ceea ce am văzut”.

În urma cu două săptămâni, vinificatorii din Republica Moldova au explorat podgoriile şi cramele din România şi Bulgaria.

Elena Oleinic, director-adjunct, Agenţia de Investiţii: „Programele de schimb de experienţă au ca scop de a amplifica relaţiile de colaborare între vinifacatorii acestor trei ţări şi de a contribui la dezvoltarea relaţiilor de tehnologizare, modernizare, aplicabile la nivelul ţărilor Uniunii Europene”.

Proiectul transfrontalier "WINET – Comerţ şi Inovaţie în Industria Vinului" a fost lansat în aprilie 2018 şi se va încheia la sfârşitul acestui an. Proiectul vizează câteva zeci de companii vinicole din regiunea Bazinului Mării Negre – R. Moldova, România şi Bulgaria şi îşi propune dezvoltarea sectorului vinicol din aceste ţări.

Valoarea proiectului WINET este de 686 de mii de euro şi este finanţat de către Uniunea Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.