Guvernul continuă investițiile în infrastructura medicală, asigurând finanțarea a nouă proiecte spitalicești majore prin Programul Sănătate 2021–2027, după ce acestea au fost transferate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Decizia a fost aprobată marți, la Iași, în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului Sănătate, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene.
„Nouă proiecte esențiale pentru rețeaua sanitară din România, transferate din PNRR vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021–2027, după decizia luată astăzi de Comitetul de Monitorizare al Programului Sănătate împreună cu reprezentanții Comisiei Europene“, transmite Guvernul României.
Vor fi astfel duse mai departe nouă proiecte vitale pentru îmbunătățirea calității actului medical, a condițiilor din spitale și a siguranței pacienților.
„Investiţiile în spitale nu se opresc. România are nevoie de unităţi medicale moderne, sigure şi eficiente, cât mai repede”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un mesaj publicat pe Facebook. „Este o decizie strategică prin care asigurăm continuitatea investiţiilor şi accelerăm modernizarea infrastructurii medicale din România”, a adăugat acesta.
Cele nouă proiecte care merg mai departe
Potrivit Ministerului Sănătății, cele nouă investiții majore care vor fi finanțate din fonduri europene sunt:
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – corp nou pentru oncologie și cardiologie intervențională;
Centrul de Politraumă Pitești;
Spitalul Județean de Urgență Pitești – laborator de radioterapie;
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Oradea;
Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – sediu nou;
Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – corp nou pentru oncologie și neurologie;
Institutul Regional de Oncologie Timișoara;
Spitalul nr. 2 Vaslui – corp nou de clădire;
Spitalul Județean de Urgență Bacău – corp nou de clădire.






























Comentează