'România suferă nu de lipsă de idei, ci de aroganţă'. Dumitru Chisăliţă, AEI: 'Societatea civilă vorbeşte, statul se uită în altă parte'

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 09-11-2025 14:16

Actualizat: 09-11-2025 16:08

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

România suferă, de ani buni, nu de lipsă de idei, ci de aroganţa, îngâmfarea şi nepriceperea celor care ocupă poziţii de decizie, avertizează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, conform Agerpres.

"Preşedintele României, Nicuşor Dan, a lansat recent ideea că firmele şi societate civilă să vină cu politici publice gata scrise, pe care Statul să le poată adopta şi să le implementeze direct.
O idee raţională, eficientă, logică, firească, necesară, în acelaşi timp adevărată şi tragic de ironică. Dar în realitatea românească, această certitudine este aproape imposibil de realizat. Nu pentru că nu ar exista soluţii. Ci pentru că nu există oameni dispuşi să le asculte, să le înţeleagă şi să le aplice. De ani buni, România suferă nu de lipsă de idei, ci de aroganţa, îngâmfarea şi nepriceperea celor care ocupă poziţii de decizie. În loc să colaboreze cu specialişti, să valorifice munca celor din mediul academic, economic şi asociativ, statutul preferă improvizaţia, clientelismul şi amatorismul politic. Politicile la care face referire Preşedintele României, există deja. Sunt scrise, analizate, demonstrate, puse în practică în mod voluntar şi concret. Problema nu este absenţa soluţiilor, ci absenţa oamenilor din instituţii care să vrea să le vadă, să le înţeleagă şi să le aplice
", susţine Chisăliţă.

Potrivit sursei citate, în ultimii cinci ani, AEI a formulat 18.325 de poziţii publice, analize, observaţii şi intervenţii în dezbateri, 658 de studii, proiecte şi propuneri concrete pentru dezvoltarea legislaţiei şi a funcţionării sistemului energetic, 12 scrisori deschise adresate autorităţilor centrale şi locale şi 13 lucrări de cercetare şi documente de publice trimise ministerelor şi autorităţilor naţionale.

"Şi totuşi, reacţia statului a fost aceeaşi: tăcere. În România, dialogul între administraţie şi expertiză este o stradă cu sens unic: societatea civilă vorbeşte, statutul se uită în altă parte. Când statul s-a blocat în comisii, societatea civilă a acţionat. Când au spus "nu sunt fonduri", societatea civilă a demonstrat că se poate. Când instituţiile au spus "nu e prioritar", AEI, ca parte a societăţii civilă, a declarat că fiecare sat fără curent, fiecare familie izolată, fiecare stână fără lumină, fiecare om care stă pe întuneric sunt realităţi care nu pot aştepta încă o strategie, încă un Program de Guvernare, încă un buget, încă o promisiune", precizează reprezentantul AEI.

Asociaţia de profil a derulat proiecte pe care statul trebuia să le facă

Asociaţia de profil susţine că a derulat şi finalizat proiecte care, în mod normal, ar fi trebuit să fie responsabilitatea statului.

"Electrificarea unor cătune izolate, acolo unde comunităţile trăiau în întuneric, la propriu. Am dus energie electrică în locuri uitate de lume, prin soluţii tehnice adaptate terenului şi resurselor locale. Fără fonduri guvernamentale, fără sprijin politic, ci prin mobilizarea unor companii, a specialiştilor şi a voluntarilor. Dezvoltarea activităţii economice prin electrificarea unor stâne, pentru ca micii producători din zonele montane să poată conserva, procesa şi comercializa produse locale. În lipsa electricităţii, aceşti oameni erau condamnaţi la subzistenţă, iar stânele la a părăsire. Cu energie, au devenit parte din economia reală. Proiecte-pilot pentru acces la energie curată, demonstrând că tranziţia energetică poate fi făcută de jos în sus, prin implicarea comunităţilor, nu doar prin directive europene şi cu fonduri care să fie prăduite de "băieţii deştepţi". Aceste acţiuni nu sunt simple exerciţii simbolice. Ele sunt politici publice în acţiune, născute pe teren, din realitatea comunităţilor, din solidaritate şi profesionalism", afirmă Dumitru Chisăliţă.

Chisălniță: de 30 de ani, România confundă dezbaterea cu decizia şi reforma cu simularea reformei

"Se cer strategii, dar se ignoră expertiza. Se solicită implicare, dar se pedepsesc cei care să ofere. Cei care gândesc sunt marginalizaţi, iar cei care mimează gândirea sunt promovaţi. Când spuneai "să electrificăm casele izolate fără energie", ţi se răspundea "sunt bătrâni şi aşa or să moară". Când arătai că se poate pentru că ai făcut-o deja, ţi se spunea că "nu e competenţa noastră".
Când demonstrai rezultate, autorităţile se prefăceau că nu le văd. Pentru că orice succes venit din afara sistemului birocratic este perceput ca o ameninţare , nu ca o dovadă că se poate. Aceasta este drama României: nu lipsa de soluţii, incapacitatea instituţională şi orgoliul politic de a recunoaşte valoarea. Într-o ţară normală, munca unor asociaţii ca a Asociaţiei Dăruieşte Viaţa, Asociaţia Energia Inteligentă etc. ar fi fost preluată ca model, multiplicată şi finanţată din bani publici. În România, ea este privită cu suspiciune, ignorată sau - cel mult - lăudată formal în declaraţii fără consecinţe. Dar adevărul rămâne: unde statul nu a făcut nimic, s-a putut face totuşi ceva, prin implicarea celor care nu aşteaptă ordine de sus, ci soluţii de jos. Iar acele soluţii - electrificare, autonomie energetică, dezvoltare locală - nu sunt doar proiecte tehnice. Sunt exemple de demnitate civică, de responsabilitate profesională şi de credinţă în ideea că România poate fi mai mult decât o colecţie de scuze birocratice
", menţionează şeful AEI.

Acesta a adăugat că politicile publice gata scrise există, iar România are profesionişti care le-au conceput, le-au testat şi le-au implementat, însă ceea ce lipseşte este curajul instituţiilor de a asculta, de a învăţa şi de a colabora.

"Până când nu se va produce această transformare de mentalitate - de la orgoliu la modestie, de la indiferenţă la cooperare - vom continua să trăim într-un stat care are soluţii, dar respinge rezultatele. România nu trebuie reinventată. Trebuie doar să-şi privească oamenii competenţi ca parteneri, nu ca inamici. Pentru că acolo unde statul a fost absent, societatea civilă a demonstrat că se poate. Şi acolo unde autorităţile au refuzat să acţioneze, Dăruieşte Viaţa a adus sănătate şi Energia Inteligentă a aprins lumina", se arată în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri