Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România trebuie să dea în judecată Austria pentru Schengen, susține Mihai Tudose: 'Nu au absolut nicio logică. Hai să ne potolim'

foaiatransilvana.ro
romania austria schengen

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că, în cazul în care Austria se va opune din nou, într-un Consiliu JAI, aderării complete a României la spaţiul Schengen, atunci din acel moment Austria trebuie dată în judecată, deoarece e şi dreptul ţării noastre să facă acest lucru la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). „Sunt ţări care nu sunt membre UE şi sunt membre ale spaţiului Schengen. Noi suntem membră a UE, îndeplinim toate condiţiile şi au ei o problemă politică acolo, că vin imigranţi pe la noi. Nu vin imigranţii pe la noi. Hai să ne potolim”, a adăugat social-democratul.

„Eu am mai spus-o – a fost un moment în care se putea face şi nu s-a făcut. Asta-i viaţa. Aşteptăm cumva un nou vot. Într-un JAI un nou vot şi atunci spună «Bă,nu». Fiindcă, din momentul acela, Austria trebuie dată în judecată. Îmi asum ce spun. Dată în judecată, stabilite prejudicii. Pus poprire pe acţiunile unor firme şi cu asta basta.Da, eu vă spun care e opinia mea şi aşa ar trebui procedat. A exprimat-o şi domnul premier Marcel Ciolacu. Până acum a reuşit toată lumea cumva să evite punerea pe ordinea de zi (punctul privind aderarea completă a României la Schengen – n.r.).”, a afirmat Mihai Tudose, întrebat cum rămâne cu aderarea României la Schengen şi dacă nu e o ipocrizie şi a Comisie Europene, în sensul în care dacă ar putea amenda Austria pentru că nu respectă tratatele, duminică la Antena 3 CNN, potrivit news.ro.

El a adăugat că nu are nicio logică ce susţinea Austria când spunea că spaţiul Schengen nu funcţionează şi de aceea s-a opus aderării României şi Bulgariei, însă a votat pentru extinderea cu Croaţia.

„Repet, haideţi să ne aducem aminte de context. Vii şi spui că nu funcţionează Schengen. Nu suntem arbitrii aici să spunem dacă da sau nu. Astăzi când stăm de vorbă sunt vreo opt sau nouă graniţe unde sunt controale. Prin sondaj, semicontroale, în spaţiul Schengen. Dar exact la Consilul JAI acela la care Austria invoca că Schengen nu funcţionează şi din acest motiv Bulgaria şi România nu au ce să caute înăuntru, fiindcă nu funcţionează spaţiul, ei au votat extinderea cu Croaţia”, a completat Tudose.

„Nu au absolut nicio logică”

Eurodeputatul PSD a mai precizat că e posibil să fie o altă logică a Austriei, de are o astfel de atitudine şi poate alte interese economice sau politice.

„Iertaţi-mă, e de fugit în pădure şi ascuns. Nu au absolut nicio logică, decât o altă logică economică, politică, cu porturi, ş.a.m.d. Au o altă logică, din alt punct de vedere, probabil, dar dacă tot ajungem la o logică economică, am înţeles. Mai blochează-mă tu mult, exprimă-te încă o dată şi hai să ne exersăm şi noi dreptul la Curtea Europeană de Justiţie, fiindcă este un drept. Sunt ţări care nu sunt membre UE şi sunt membre ale spaţiului Schengen. Noi suntem membră a UE, îndeplinim toate condiţiile şi au ei o problemă politică acolo, că vin imigranţi pe la noi. Nu vin imigranţii pe la noi. Hai să ne potolim”, a conchis Mihai Tudose.

Pe 18 septembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, dacă Austria va vota împotriva aderării României la spaţiul Shengen va ataca la CJUE refuzul acestei ţări. El a adăugat că doreşte ca în acest demers să aibă ca partener Consiliul European, Parlamentul European şi Comisia Europeană, care şi-au precizat susţinerea pentru aderarea statului nostru.

„Eu nu o să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun că nu am nimic cu România şi că spaţiul Schengen este depăşit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croaţia. E o întrebare legitimă nu a mea, ca şi prim-ministru, e o întrebare legitimă a românilor pentru premierul Nehammer. (..) Dacă este atât de distrus Schengenul, eu nu am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să îşi facă ziduri cu sârmă ghimpată şi electrice, nu am nicio problemă. Dacă Austria îşi doreşte această abordare cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen”, a mai spus atunci Ciolacu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.