Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va avea o puşcărie de lux: Ce dotări va avea penitenciarul din Arad

Victor Ciorbea

Deţinuţii de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) Arad vor beneficia de geamuri termopan, aer condiţionat şi televizoare, la recomandările Avocatului Poporului, formulate în urma unei vizite inopinate, în noiembrie 2015, conform planului anual de vizitare.

Astfel, în urma recomandării privind asigurarea posibilităţii de aerisire a spaţiilor de reţinere (...) au fost efectuate deja unele investiţii în centrele de reţinere şi arestare preventivă din Arad, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, respectiv aparate de aer condiţionat în fiecare cameră şi geamuri cu tâmplărie PVC, informează un comunicat al Avocatului Poporului. "Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad are în vedere un obiectiv nou de investiţii pentru realizarea spaţiilor de cazare a persoanelor private de libertate, care să asigure toate condiţiile, conform recomandărilor CPT - Răspunsul CRAP Arad la recomandările Avocatului Poporului", se arată în comunicat.

Avocatul Poporului a recomandat şi instalarea de televizoare în camere, primind asigurări că vor fi montate în două camere, iar pentru restul se va lua o decizie în funcţie de numărul persoanelor private de libertate încarcerate, cât şi de fondurile existente ori eventualele donaţii/sponsorizări legale. În ceea ce priveşte recomandarea referitoare la suplimentarea cu calorifere a camerelor de reţinere care aveau calorifere cu 3-4 elemenţi, s-a precizat că măsura va fi avută în vedere de către comanda inspectoratului, în funcţie de fondurile financiare ce urmează a fi alocate pe anul în curs. Acelaşi răspuns a fost dat şi pentru recomandarea ca în grupurile sanitare să fie asigurat iluminatul artificial corespunzător.

Avocatul Poporului a făcut referire şi la asigurarea permanenţei asistenţei medicale în cadrul CRAP Arad, însă reprezentanţii centrului spun că, în această privinţă, există sincope atât la efectuarea vizitei medicale în momentul introducerii în arest ori imediat după, cât şi în acordarea tratamentului prescris de medic persoanelor private de libertate. "Dacă în schema de organizare şi funcţionare a fiecărui centru de reţinere şi arestare preventivă ar exista această funcţie şi ar fi ocupată, problema asistenţei medicale ar fi rezolvată în mare parte", se mai arată în comunicat.

Conducerea CRAP Arad a precizat, printre altele, că la nivelul IPJ Arad a fost promovat şi aprobat un obiectiv nou de investiţii pentru realizarea spaţiilor de cazare a persoanelor private de libertate, care să asigure toate condiţiile, conform Recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante. Obiectivul se află în derulare, începând cu trimestrul IV 2011, a fost achitată suma de 83.433,16 lei şi se efectuează în continuare activităţi privind investiţia, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.