România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, va beneficia de standuri în acest an la târgurile internaţionale de turism, unde va promova destinaţia turistică România, potrivit unui comunicat remis redacției.
Aceasta după ce ţara noastră a riscat ca în 2020 să nu mai poată participa la niciunul.
Guvernul a găsit soluţia pentru deblocarea problemei generate de Schema de minimis, nefinalizată anul trecut, pentru ca România să poată participa, astfel, la primul târg internaţional din acest an, care va avea loc la Viena, Austria (Ferien Messe), în perioada 16-19 ianuarie.
Prezenţa la târgurile internaţionale de turism este una dintre cele mai importante direcţii de promovare a României ca destinaţie turistică, iar nucleul prezenţei ţării noastre la aceste manifestări expoziţionale este organizarea de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism a unor pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziţii.
În acest sens, asociaţiile profesionale, patronale şi organizaţiile neguvernamentale, cât şi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale sau alte entităţi a căror activitate are impact în domeniul turismului, dar care nu desfăşoară activitate economică, astfel cum este definită de legislaţia în domeniul ajutorului de stat, pot participa în această perioadă la târgurile internaţionale de turism, la standul naţional.
Potrivit MEEMA, din păcate, însă, sprijinirea prezenţei firmelor private la târgurile internaţionale, care până anul trecut aveau desk-uri gratuite la standul României, este considerată din acest an ajutor de stat. Cu toate acestea, respectivele firme (turoperatori, companii aeriene, hotelieri etc.) aduc în România turişti străini şi sunt ele însele un vector important de promovare a ţării noastre peste hotare.
"O măsură benefică pentru sprijinirea în continuare a acestor firme care vând destinaţia România peste hotare, propusă de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, este adoptarea în regim de urgenţă a Schemei de minimis", a declarat Emil - Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, citat în comunicat.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism va fi prezent luna aceasta şi la FITUR - Madrid, Spania, cea mai importantă manifestare expoziţională de turism, la nivel mondial, pentru profesioniştii din industrie.
România va fi promovată la târgurile internaţionale de turism din acest an, după ce, iniţial, risca să nu poată participa la niciunul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

343
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
343

582
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
582

1.387
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.387

31
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
31

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

705
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
705

74
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
74

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.793
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.793

3.134
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.134

11
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
11

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează