Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va juca în octombrie şi noiembrie pentru a se califica la Euro 2020

Euro 2020
Euro 2020

EURO 2020, reprogramat pentru anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în cele 12 oraşe prevăzute iniţial, printre care este şi Bucureştiul, iar meciurile din play-off, care vor decide ultimele echipe calificate, se vor disputa în octombrie şi noiembrie, a anunţat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), al cărei Comitet Executiv se desfăşoară miercuri şi joi.

Meciurile din play-off, care urmau să se dispute în luna martie, dar au fost amânate, se vor juca în octombrie şi noiembrie. România va întâlni Islanda în prima partidă a barajului pentru EURO 2020. Astfel, partida pe care tricolorii o au programată în semifinala play-off-ului, în Islanda, va avea loc la 8 octombrie 2020. În cazul unui succes, naţionala noastră va întâlni învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, în deplasare, la 12 noiembrie 2020.

Citește și: Circ total în USR! O inregistrare a fost ‘scăpată’ în spațiul public: Ciocu’ mic!

Liga Naţiunilor va începe în luna septembrie. În această competiţie, selecţionata României a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte Austria, Norvegia şi Irlanda de Nord.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, decizia fiind luată în urma unei teleconferinţe organizate, pe 17 martie, de forul continental cu toate cele 55 de federaţii naţionale. UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

Citește și: Funcție- cheie pentru Niculae Bădălău! Unde a fost împuternicit șef și ce salariu uriaș va avea

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală.

Ediţia aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Citește și: Lovitură pentru PSD! Artificiul folosit de Guvernul Orban pentru a nu mai avea nevoie de votul Parlamentului în vederea prelungirii stării de alertă

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va disputa cel puţin două partide la Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.