Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, victorie la scor în fața Australiei la Campionatul Mondial de polo - U20

myCTA
Polo Romania

Naţionala de polo U20 a României a învins reprezentativa Australiei, în faza play-off, Divizia 2, la Campionatul Mondial de la Otopeni. În optimile de finală, tricolorii se vor duela cu Grecia.

România s-a impus cu scorul de 11-5, pe reprize 2-2, 1-0, 4-1, 4-2, conform News.ro.

Anterior, în grupa E, tricolorii au învins Noua Zeelandă cu 15-6, iar în faţa Peru s-au impus cu 12-5.

Tot marţi, în cealaltă partidă de baraj, Ţările de Jos – Japonia, scor 18-12.

La CM under 20 de la Otopeni, competiţie majoră organizată în premieră la noi în ţară, între 10-17 iunie, cele 19 echipe participante au fost împărţite în două divizii valorice. În prima au jucat echipele de pe locurile 1-8 la ediţia din 2021, iar în a doua echipele calificate la ediţia din 2023, între care şi România.

Astfel, componenţa grupelor a fost: A – Italia, Spania, Croaţia, Muntenegru; B – Grecia, Serbia, SUA, Ungaria (Divizia 1), respectiv C – Germania, Africa de Sud, Japonia; D – Brazilia şi Olanda (au jucat două partide împreună, după retragerea Kazakhstan); E – Noua Zeelandă, România, Peru; F – Argentina, Australia, Iran.

Primele două clasate din grupele A şi B, adică Spania, Muntenegru, Ungaria şi Serbia, s-au calificat direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-4 vor juca cu echipele angrenate în meciurile de baraj, între câştigătoarele grupelor C-D şi E-F, din divizia secundă, pentru ajungerea în sferturi.

Astfel, în urma partidei cu Australia, România se va duela, miercuri, cu Grecia, iar echipa Ţărilor de Jos se va duela cu Italia. În celelalte două meciuri din optimi vor juca Japonia – Croaţia, respectiv Australia – SUA.

Meciurile din sferturi vor avea loc în 15 iunie.

La ediţia CM U20 din 2021, podiumul a fost ocupat, în ordine, de Serbia, Italia şi Muntenegru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.