Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii dintr-un oraș din Marea Britanie, acuzați că fură copii - Care este reacția autorităților britanice

www.gandurilaborcan.ro
tigani rromi

O serie de acuzații false la adresa românilor, că ar răpi copii, au fost răspândite în Marea Britanie, în Great Yarmouth. Polițiștii, care au verificat postările de pe rețelele sociale, spun că sunt doar zvonuri nefondate, scrie observator.tv.

Incidentul a fost dezvăluit într-un video al postului BBC, care a făcut un reportaj în Great Yarmouth.

Conform televiziunii britanice, pe rețelele de socializare au apărut postări în care românii sunt acuzați că răpesc copiii din stațiunea Norfolk. ”40 de țigani străini”, ”un grup de oameni fură copiii”, ”vă rugăm, nu vă duceți copiii în Great Yarmouth”, se afirmă în unele postări, care au mii de distribuiri.

”Dacă îmi mai trebuie un copil, fac unul cu nevastă-mea”

Românii din zonă se simt jigniți. Ei dezmint acuzațiile și spun că mai degrabă sunt ei victime.

”Noi nu furăm copii, nu furăm nimic. Par discriminări, strigă după noi”, a declarat Mihalache Stănescu, un român intervievat de BBC.

Noi nu facem așa ceva! Cum să luăm noi copiii de pe stradă?”, spune un alt român.

”Dacă îmi mai trebuie un copil, fac unul cu nevastă-mea! De-aici nu-mi trebuie”, răspunde un alt român.

Citește și: Sondaj CURS - Cum stau partidele cu o lună înaintea alegerilor europarlamentare

Poliţia spune că sunt false acuzaţii

Poliția britanică a făcut verificări și a ajuns la concluzia că aceste acuzații sunt false. Mai mult, polițiștii duc acum muncă de convingere cu localnicii, pentru a le arăta că sunt doar zvonuri, mai spune BBC.

”Am vorbit cu unii localnici care au făcut astfel de postări, pe care unii oameni le-ar considera jignitoare. Am făcut multe eforturi împotriva instigării la ură în Great Yarmouth. Am simțit o astfel de tensiune în perioada pre și post-Brexit și ne-am dat seama că trebuie să luăm măsuri. Monitorizăm permanent această tensiune din orașul nostru”, a declarat Inspectorul Nathan Clarke, de la Poliția din Great Yarmouth.

”Nu am văzut niciodată atâta ostilitate”

Sunt și localnici foarte critici față de postările acuzatoare la adresa românilor.

”Nu am văzut niciodată atâta ostilitate, ne destramă comunitățile”, exclamă Steffania Shearwood, o localnică.

Postările care susțin că românii răpesc copii în Marea Britanie circulă de câteva luni în social media. Un astfel de mesaj am găsit și noi pe Facebook.

”Aveți grijă la copiii voștri când ieșiți în oraș, sunt femei cu baticuri și fuste lungi (românce), dar și bărbați de aceeași origine, care merg în oraș în grupuri mari și arată foarte suspect. Se uită și se holbează la copii, am văzut o postare că au încercat să răpească un băiat. Nu știu cum au scăpat sau cum acceptăm noi astfel de oameni care nu oferă nimic acestei țări”, se afirmă în postare.

Potrivit BBC, în Great Yarmouth locuiesc cel puțin 4000 de est europeni. Mulți dintre ei sunt cetățeni români.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.