DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Românii fac tot mai greu față PANDEMIEI: În doar câteva zile, aproape 200 de persoane au cerut ajutor psihologilor

psihologie

Ministerul Sănătăţi a transmis, vineri, că sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică, iar în doar câteva zile, aproape 200 de persoane au sunat la call center-ul de sprijin psihologic. La numărul 021.9081răspund peste 40 de psihoterapeuţi voluntary cre oferă suport persoanelor afectate de pandemie, anunță news.ro.

Ministerul Sănătăţii afirmă, vineri, într-o postare pe Facebook, că sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică

"Tocmai am vorbit cu o doamnă pensionară, era speriată de pandemie şi avea un nivel crescut de anxietate. La final se simţea mai bine şi mi-a mulţumit", spune un psihoterapeut voluntar la linia de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie, citat în postarea MInisterului Sănătăţii.

Instituţia precizează că, în doar câteva zile, aproape 200 de persoane au sunat la call center-ul de sprijin psihologic.

”Fie că se simţeau trişti sau, aveau nevoie de un sfat sau treceau printr-un episod de anxietate, psihoterapeuţii voluntari au fost alături de ei şi le-au oferit ajutor. Dacă ai nevoie să vorbeşti cu un psihoterapeut, poţi suna de luni până sâmbătă între 12 şi 20 la numărul de telefon cu tarif normal 021.9081. Dacă ai o persoană apropiată care este singură sau trece prin greutăţi, recomandă-i linia de sprijin”, a mai transmis MInisterul.

Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) şi Vodafone România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.