Potrivit datelor Eurostat pentru 2024, aproape 40% dintre români nu ar putea face față unei cheltuieli neprevăzute, plasând România pe locul cinci în Uniunea Europeană la acest indicator. Deși procentul este în scădere față de 2015, când depășea 51%, țara rămâne mult peste media europeană, de 30%.
În clasament, România este depășită doar de Bulgaria, Letonia, Grecia și Lituania, țări în care insecuritatea financiară este și mai ridicată. Bulgaria conduce topul cu 45,6%, urmată de Letonia (45,3%) și Grecia (43,9%).
La polul opus, cele mai mici ponderi ale populației vulnerabile se regăsesc în Olanda (16,9%), Malta (18,3%) și Cehia (19,2%), notează Ziarul Financiar.
Evoluția situației în ultimul deceniu
Eurostat remarcă că, după criza financiară din 2012, când 40% dintre europeni nu puteau acoperi cheltuieli neașteptate, situația s-a îmbunătățit treptat până în 2019.
Pandemia de COVID-19 a provocat o creștere temporară, dar tendința descendentă a continuat ulterior. În total, în ultimul deceniu, ponderea populației vulnerabile în UE a scăzut cu 7,4 puncte procentuale.
Pe lângă dificultățile legate de cheltuielile neprevăzute, aproximativ unul din cinci români trăiește în sărăcie severă, cu o rată de 17,2%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană.
Bulgaria și Grecia urmează cu 16,6%, respectiv 14%, în timp ce Slovenia și Croația raportează cele mai scăzute niveluri de sărăcie severă, sub 2%.
Aceste date evidențiază că, în ciuda progreselor din ultimii ani, o parte semnificativă a populației României continuă să fie expusă riscului economic.






























Comentează