Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la cele mai mari dobânzi din anul 2021

Inquam Photos / Octav Ganea
bani curs leu euro

Ministerul Finanţelor anunţă că lansează, începând din 6 decembrie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, la cele mai mari dobânzi din acest an, conform news.ro

"Ministerul Finanţelor lansează începând de luni, 6 decembrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 4,25%, 4,75%, 5,10 %. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Finanţelor.

Astfel, titlurile de stat pot fi cumpărate: între 6 şi 20 decembrie de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 6-17 decembrie pentru mediul urban şi 6-16 decembrie pentru mediul rural - prin Compania Naţională Poşta Română.

Conform sursei citate, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secţiunea Datorie publică) şi  www.posta-romana.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.