Românii pot intra în Ungaria, prin PTF Nădlac I, însă au fost impuse anumite condiții

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-04-2020

Actualizat: 25-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Interne

Autorităţile din Ungaria au anunţat că permit intrarea în această ţară a cetăţenilor din Uniunea Europeană, însă au impus anumite condiţii. Formalităţile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I din judeţul Arad.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în urma înţelegerilor bilaterale dintre autorităţile de frontieră române şi ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două ţări, începând cu 24 aprilie, autorităţile maghiare permit intrarea în Ungaria cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul intrării sau tranzitării propriului teritoriu, însă cu anumite condiţii, potrivit news.ro.

Citește și: Mișcare în plină stare de urgență! Petiție pentru Marcel Vela, pentru a șterge toate amenzile date pentru nedistanțare socială

Astfel, persoana care intră în Ungaria efectuează un interviu medical la frontieră şi nu prezintă simptome de infectare cu virusul COVID-19; îndeplineşte condiţiile de intrare prevăzute în Codul Frontierelor Schengen; poate face dovada, cu documente, că îi este asigurată intrarea în ţara de destinaţie.

Formalităţile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, deschis în acest scop în intervalul 11.00-23.00 (ora României).

Citește și: Guvernul Orban pregătește măsuri pentru revenirea angajaților la serviciu! În aceste condiții, românilor nu li se va permite accesul la locul de muncă

”Reamintim că autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis să se permită deplasarea lucrătorilor transfrontalieri având cetăţenia română sau ungară, cu domiciliul sau reşedinţa în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărşand, Salonta, Borş, Săcuieni, Urziceni şi Petea, conform Ordonanţei Militare nr. 8 din 09.04.2020”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Lucrătorii transfrontalieri sunt exceptaţi de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare dacă, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.

Citește și: Medicul Monica Pop sare în apărarea lui Adrian Streinu-Cercel: ‘Manevră politică!’

Lucrători transfrontalieri sunt cei care face dovada că locuiesc şi lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, şi care se reîntorc la locuinţă cel puţin o dată pe săptămână.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri