Românii și-au luat țeapă în vacanță. Motivul pentru care s-au întors mai dezamăgiți decât au plecat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 31-07-2024

Actualizat: 31-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: jamesedition.com

Românii se plâng de faptul că uleiul pe care îl cumpără din Grecia nu mai e la fel. Turiștii se plâng că şi calitatea a scăzut. Ba mai mult, în unele locuri se vinde ulei contrafăcut. De vină este seceta, care a afectat grav producția, potrivit Observator.

Grupurile de vacanţă de pe reţelele sociale sunt pline de postări ale românilor care se plâng de faptul că uleiul pe care îl cumpără din Grecia nu mai e la fel. "Am cumpărat un bidon de 17 litri şi mi-am luat ţeapă. Efectiv nu am putut să îl consum!", a scris George. "Calitatea uleiului nu mai e aceeaşi", a postat şi Cristina.

În plus, şi preţurile au explodat. Din cauza căldurii extreme și a secetei din întreaga regiune mediteraneană, prețul mediu al unei sticle de un litru a crescut cu 39% în 2024.

"Înainte vindeam şi multe de cinci sau de trei litri, acum cel mai bine merg de 500, 750, maximum un litru. Am făcut o selecţie şi mai dură, astfel încât să aducem branduri care răspund la un raport calitate preţ mult mai bine ca înainte", ne spune Nikolaus Manolis, proprietarul unui magazin grecesc.

Cum poate fi recunoscut un ulei de măsline de bună calitate

Specialiştii spun că un ulei de bună calitate trebuie să aibă inscripţionat pe etichetă atât provenienţa măslinelor, cât şi campania în care a fost făcut. Acest ulei, de exemplu, este creat în campania 2024, deci este un ulei proaspăt şi bun de consum, iar asta ar trebui să întrebăm şi la poarta producătorului dacă alegem să-l luăm din concediu.

Românii iau în calcul şi alte aspecte în afară de cost.

În cât timp după deschidere poate fi consumat uleiul

Specialiştii ne recomandă să consumăm uleiul de măsline în maximum trei luni de la desigilarea sticlei. Acesta poate fi folosit şi la gătit, până la maximum 220 de grade.

Uniunea Europeană a început controalele

UE a început sǎ controleze la sânge industria, după ce în primul trimestru al acestui an a fost raportat un număr record de potențiale cazuri de falsificare. Au fost descoperite sticle contaminate cu pesticide sau care conţin de exemplu ulei lampant, inflamabil, şi extrem de dăunător pentru organismul uman.

 

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri