Românii și bulgarii consumă cele mai puține fructe și legume

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-01-2022

Actualizat: 04-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cancan.ro

Cele mai recente date Eurostat indică faptul că o treime din cetățenii Uniunii Europene nu consumă zilnic niciun fruct sau legume. Dintre statele membre ale UE, cel mai mare consum zilnic a fost raportat în Irlanda. Cel mai mic consum a fost în România, scrie Mediafax.

În medie, peste jumătate din populaţia Uniunii a declarat că mănâncă între 1 şi 4 porţii de fructe şi legume pe zi. Cel mai mic consum zilnic a fost în România, unde doar 2% din populaţie a consumat cel puţin 5 porţii de fructe şi legume. România este urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele 5%) şi Austria (6%).

Dintre statele membre ale UE, cel mai mare consum zilnic de 5 porţii sau mai mult a fost raportat în Irlanda (33% din populaţie), Ţările de Jos (30%), Danemarca (23%) şi Franţa (20%).

În întreaga UE, femeile stau mai bine la acest capitol. În medie, 58% dintre femei au raportat că au mâncat 1 până la 4 porţii, comparativ cu 51% pentru bărbaţi. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru un consum zilnic de 5 porţii sau mai mult (15% faţă de 10%).

Sondajul a arătat, de asemenea, că mai mulţi bărbaţi decât femei au raportat că au sărit cu totul peste consumul de fructe şi legume (39% faţă de 27%), conform raportului Eurostat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri