Românii trebuie să renunțe la acest electrocasnic de la 1 iulie 2025: Foarte mulți îl au și sunt nevoiți să caute soluții să îl înlocuiască

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 02-05-2025 08:10

Actualizat: 02-05-2025 11:10

Article thumbnail

Sursă foto: CSID

Începând cu 1 iulie 2025, uscătoarele de rufe prin condensare nu vor mai putea fi comercializate în România, ca urmare a noilor reglementări impuse de Uniunea Europeană privind eficiența energetică a electrocasnicelor.

Această decizie afectează direct un aparat electrocasnic extrem de utilizat, în special în apartamentele de bloc, unde spațiul limitat și lipsa unui uscător natural fac din aceste modele o alegere frecventă.

De ce sunt interzise uscătoarele prin condensare

Noua directivă europeană vizează reducerea consumului de energie în gospodării și protejarea mediului. Uscătoarele prin condensare sunt considerate aparate energofage, cu un consum care poate ajunge până la 2.400W per ciclu. În schimb, variantele moderne cu pompă de căldură consumă în medie doar 280W, fiind mult mai eficiente și mai blânde cu hainele.

O decizie în favoarea sustenabilității

Această schimbare face parte dintr-un plan mai amplu de tranziție verde, prin care UE își propune să elimine treptat aparatele cu consum ridicat și să stimuleze adoptarea unor soluții mai prietenoase cu mediul. Noile reglementări introduc și cerințe suplimentare pentru producători, care vor fi obligați să furnizeze informații detaliate despre consumul real de energie, să asigure disponibilitatea pieselor de schimb și accesul la reparații autorizate.

Ce înseamnă asta pentru consumatori

Pentru utilizatorii din România, interdicția înseamnă mai puține opțiuni convenționale în magazine, dar și o oportunitate de a reduce facturile de energie pe termen lung. Experții recomandă ca, în cazul în care intenționează să își înlocuiască uscătorul de rufe, românii să ia deja în calcul modelele cu pompă de căldură, care vor rămâne conforme cu noile standarde europene.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri