Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, lansează un nou serviciu dedicat persoanelor fizice, prin care acestea au posibilitatea de a retragere numerar cu comision 0% din orice staţie proprie Rompetrol, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat al companiei, serviciul "CashBack" (eliberare de numerar la comerciant) este disponibil la orice oră şi permite retragerea în numerar din cardul bancar personal de debit sau credit a unei sume de maximum 200 lei/tranzacţie împreună cu o operaţiune de plată la dispozitivele POS ale staţiei. Suma şi retragerile de numerar pot fi influenţate de disponibilul din casa de marcat a staţiei la momentul respectiv.
Compania nu percepe comision pentru aceste tranzacţii, dar numărul de retrageri permise zilnic şi eventualele costuri/taxe adiţionale sunt generate strict de instituţia de credit emitentă a instrumentului de plată electronică.
"Căutăm în permanenţă să dezvoltăm şi să implementăm soluţii inovatoare, care să le ofere clienţilor un beneficiu imediat şi să contribuie la îmbunătăţirea experienţei acestora în staţiile noastre. Noul serviciu le permite clienţilor să folosească terminalele de plată şi pentru retragerea de numerar de pe cardurile bancare, odată cu achiziţia de bunuri şi/sau servicii din staţii", a declarat Serghei Sevcenco, directorul general al Rompetrol Downstream.
Clienţii pot folosi în prezent acest serviciu în toate cele 156 de benzinării proprii Rompetrol, compania fiind primul jucător din domeniul oil&gas şi una dintre primele companii nebancare din România care lansează la nivel naţional serviciul de retragere numerar. Serviciul nu este disponibil şi în staţiile Partener Rompetrol sau Rompetrol Expres.
Compania a iniţiat în luna martie un proiect pilot în staţiile proprii din Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu, iar în baza numărului de tranzacţii şi a feedback-ului primit din partea clienţilor a decis extinderea rapidă a serviciului la nivelul întregii sale reţele de benzinării proprii. Indiferent dacă aceştia fac o alimentare cu combustibil sau achiziţionează produse din magazine, noua facilitate le permite să economisească timp şi carburant până la un bancomat.
"În condiţiile în care cadrul legislativ ne oferă posibilitatea de a reţine pentru această operaţiune un comision de maximum 1% din valoarea retragerii în numerar, am decis să venim în întâmpinarea clienţilor şi să nu le percepem comision. Singura condiţie pentru folosirea acestei facilităţi în staţiile noastre este de a realiza în acelaşi timp o tranzacţie plătită cu cardul vizat - achiziţia de carburant sau a unui bun/serviciu din portofoliul oferit în magazinul şi restaurantul Hei", a precizat Serghei Sevcenco.
Cadrul legal pentru oferirea acestui serviciu se regăseşte în Legea 191/2018, o actualizare a OUG 193/2002 cu modificările ulterioare, privind introducerea sistemelor moderne de plată.
Rompetrol Downstream operează în plan local o reţea de distribuţie carburanţi formată din 988 de puncte de comercializare (staţii proprii - Rompetrol, staţii Partener Rompetrol, staţii Rompetrol Expres, staţii mobile - baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 6 depozite (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Şimleul Silvaniei, Vatra Dornei şi Zărneşti), peste 200 staţii GPL auto şi circa 7.000 de puncte butelii. Carburanţii comercializaţi sunt produşi de rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre.
Rompetrol lansează serviciul Cashback în staţiile sale din România
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

981
Se schimbă totul în Mediterană: efectele războiului din Iran încep să lovească în lanț și răzbat în inima Europei (expert)
981

1.194
Tulburările economice vor lovi Europa începând cu luna mai (oficial austriac)
1.194

3.758
Bolojan scutură cuibul de viespi din energie. 3 măsuri propuse ANRE
3.758

3.660
Decizia care schimbă Bucureștiul: După ani de scandal și așteptări, cel mai mare proiect de infrastructură din Capitală poate începe
3.660

2.130
România face pasul spre „liga mare” a inteligenței artificiale. Ministrul Energiei anunță lansarea mega-proiectului
2.130

2.719
Avertisment dur din interiorul Guvernului: România intră într-o zonă economică periculoasă
2.719

46
CCIR susține relansarea proiectului AGRI pentru independența energetică a României
46

2.275
România s-a prăbușit! Este pe ultimul loc la vânzările în retail din UE / Bulgarii o duc mai bine decât noi
2.275

61
Bani americani pentru proiecte strategice: România accelerează investițiile în energie și infrastructură
61

6.842
Noua lege a salarizării unitare în sistemul bugetar: Bruxelles-ul impune României o condiție (surse)
6.842

625
Podul Giurgiu - Ruse va fi redeschis complet în această vară
625

3.882
Afacere încheiată oficial: „Regele asfaltului” a cumpărat combinatul ArcelorMittal Hunedoara, 80 de angajați vor fi dați afară
3.882

135
FOTO Primul tren atribuit de ARF prin licitație unei firme private a fost pus în circulație
135
















Comentează