Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roscosmos a încheiat ancheta: Rusia a anunțat de ce s-a prăbușit sonda Luna - 25

luna 25 sonda

Sonda Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară pe 19 august din cauza unei funcţionări anormale a computerului de bord, a anunţat marţi agenţia spaţială rusă, Roscosmos, într-un raport preliminar privind cauzele accidentului, care a făcut ca Moscova să piardă lupta pentru prima aselenizare a unei nave spaţiale la Polul Sud al satelitului Pământului, transmite EFE, conform Agerpres.

Pe 19 august, la emiterea unui impuls de corecţie pentru a transfera nava spaţială de pe o orbită lunară circulară pe o orbită eliptică premergătoare aselenizării, sistemul de propulsie al Luna-25 a funcţionat timp de 127 de secunde în loc de 84 de secunde, aşa cum era prevăzut, a precizat Roscosmos într-un comunicat.

Ca urmare, sonda a trecut pe o orbită deschisă neprevăzută şi s-a ciocnit de suprafaţa lunară, a precizat aceasta.

Agenţia spaţială rusă a indicat că "cea mai probabilă cauză a accidentului a fost funcţionarea anormală a complexului de control de la bord, asociată cu eşecul de a porni accelerometrul din dispozitivul BIUS-L (unitatea de măsurare a vitezei unghiulare)". În acest sens, complexul de control de la bordul sondei "a primit semnale zero de la accelerometrele din dispozitivul BIUS-L", ceea ce l-a împiedicat să înregistreze momentul în care a fost atinsă viteza necesară şi să oprească sistemul de propulsie în timp util".

Roscosmos a precizat că au fost elaborate recomandări pentru a evita astfel de defecţiuni în viitoarele misiuni lunare ale Rusiei.

Sonda rusă trebuia să aselenizeze pe 21 august, dar s-a prăbuşit şi a fost devansată în bătălia spaţială de nava indiană Chandrayaan-3, care a ajuns pentru prima dată pe inospitalierul teritoriu lunar două zile mai târziu, devansând puteri tradiţionale precum Rusia, Statele Unite şi China.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.