Căldura continuă să pună la grea încercare producătorii din ţară. Iar efectele parcă se resimt mai tare ca oricând: legumele se deshidratează sub ochii producătorilor, iar producţia care poate fi salvată ajunge pe tarabe la supra-preț, informeazǎ Observator.
"Această roşie s-a stafidit din cauza căldurii. S-a uscat tot ciorchinele. Partea de jos este perfect sănătoasă, partea de deasupra e arsă, deci nu o mai putem folosi. Aici e pierdere în proporţie de 3 sferturi din ea" a explicat un agricultor.
Scenariul din imagini se repetă în aproape fiecare grădină. Kilograme întregi de roşii se duc pe apa sâmbetei, iar legumicultorii culeg pagubele. Chiar dacă producţia a fost bună, rezultatul e catastrofal - unii abia dacă au ce duce la tarabe.
"Din cauza temperaturilor foarte ridicate au început să treacă mai repede faţă de anul trecut" a explicat producătorul Lucian.
"Se coc prea repede şi nu o să fie în toamnă gogonele" a spus Liliana, producător la rândul său.
Roşiile ajung în pieţe la suprapreţ
Chiar dacă roșiile sunt cultivate în condiții speciale, cu plase de umbrire și ventilatoare, căldura sufocantă nu îi ajută pe legumicultori. Iar finalul e deja cunoscut.
"Anul acesta preconizăm că sezonul va fi mai scurt, din cauza temperaturilor se coc forţat toate roşiile şi nu o să mai aibă ce să se coacă" a mai spus Lucian.
Dacă pentru producători, seceta aduce prea puţină marfă, pentru cumpărători, efectele se traduc altfel: în scumpiri.
În unele pieţe, roșiile pentru consum costă între 7 și 8 lei/kilogram, în timp ce roşiile pentru bulion se vând cu 6 lei/kilogram. În acelaşi timp, kilogramul de vinete se vinde cu 4 lei, iar cel de castraveţi cu 5 lei. Inclusiv pentru ardei trebuie să scoatem mai mulţi bani din buzunar: un kilogram de ardei kapia costă, acum, 8 lei, iar cel gras se vinde cu 6 lei.
Comentează