Rovinietele pot fi achiziţionate direct din aplicaţiile de mobile şi internet banking ale CEC Bank, începând din luna iunie, informează instituţia financiar-bancară.
"Rovinietele sunt emise prin intermediul Scala Assistance, partenerul CEC Bank în acest proiect. Astfel, utilizatorii au acces la o modalitate rapidă şi facilă pentru a achiziţiona sau reînnoi rovinietele, fără a sta la ghişee şi fără a completa date bancare. Întregul proces de achiziţie a rovinietei în aplicaţia de mobile banking a CEC Bank durează doar câteva minute, iar plata se realizează în mod automat din contul utilizatorului, fără a fi nevoie de introducerea altor date bancare" se precizează în comunicatul CEC Bank remis miercuri AGERPRES.
Rovinieta se emite automat în format electronic, fiind salvată în secţiunea dedicată din aplicaţie, care serveşte şi ca arhivă pentru toate rovinietele emise în aplicaţie.
"Având în vedere contextul social în care ne aflăm, care deschide dorinţa de a călători după o perioadă lungă de restricţii, dar în care se menţine nevoia limitării expunerii sau alte contexte, este important să oferim publicului soluţii cât mai la îndemână, facile şi sigure, pentru achiziţia documentelor de drum necesare - în acest caz, a rovinietelor. Integrarea cu aplicaţia de Mobile Banking a CEC Bank este un pas important în această direcţie, care le permite posesorilor de vehicule să achiziţioneze rovinieta obligatorie extrem de rapid", a declarat Radu Banzea, director general Scala Assistance.
Opţiunea de comandă a rovinietei în aplicaţie se alătură unei suite de funcţionalităţi care mai cuprinde, printre altele integrare cu ghiseul.ro pentru vizualizarea şi achitarea taxelor, impozitelor şi amenzilor, Plăţi instant şi Alias Pay (plăţi pe baza numărului de telefon) către destinatari cu conturi la bănci care au aderat la acest serviciu Transfond sau conectarea conturilor de la alte nouă bănci de top şi instituţii financiare, pentru vizualizarea soldului şi a tranzacţiilor.
"Ne bucurăm că am adăugat această nouă funcţionalitate în platformele noastre de banking digital înainte de perioada concediilor. Fie că este vorba de roviniete pentru autoturisme sau pentru vehicule comerciale, de roviniete pe un an sau pe termene scurte - o săptămână, o lună sau 30 de zile - am pus la dispoziţia clienţilor o metodă de plată rapidă şi sigură, ce poate fi accesată oricând şi de oriunde", a mai spus Mugur Podaru, director operaţiuni la Distanţă în cadrul CEC Bank.
Potrivit comunicatului citat, aplicaţia de mobile banking a CEC Bank oferă în prezent unele dintre cele mai avansate funcţionalităţi din piaţă şi are peste 120.000 de utilizatori, în creştere cu peste 100% în ultimul an. Aplicaţia este disponibilă în Google Play şi App Store. Opţiunea de achiziţie a rovinietei este accesibilă şi pe platforma web de internet banking a CEC Bank.
Scala Assistance a intrat pe piaţa de profil în anul 2007 când a adus, pentru prima dată în România, conceptul de vânzare online a vinietelor prin website-ul roviniete.ro. Deţinută de fondul de investiţii elveţian Obsidian AG, compania condusă de Radu Banzea este acum printre cei mai importanţi jucători locali din piaţa de profil, în cei 14 ani de activitate tranzacţionând milioane de plăţi pentru clienţii săi.
Scala Assistance SRL este autorizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA) pentru vânzarea de roviniete şi de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) pentru activitatea de distribuţie asigurări. Astfel, alături de taxele de drum şi pod, Scala Assistance S.R.L. a lansat pentru clienţii proprii şi serviciul de emitere electronică a poliţelor de asigurare RCA, în format electronic.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie pe piaţa din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 41,25 miliarde de lei, la sfârşitul lui 2020. Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank.
Rovinietele pot fi achiziționate direct din aplicația mobilă a CEC Bank
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Maersk testează ruta maritimă prin Marea Roşie, pe fondul speranţelor generate de armistiţiul din Gaza
31

17
Liderii din Asia Centrală şi Japonia îşi consolidează relaţiile în domeniile mineralelor critice şi comerţului
17

15
Consiliul UE susține euro digital cu funcționalitate atât online, cât și offline
15

1.107
Guvernul a decis cu privire la TVA pentru HoReCa: rămâne cota redusă (surse)
1.107

2.545
UE vrea să lanseze o nouă monedă care va funcționa într-un mod inedit
2.545

139
Bursele europene au închis vineri la un nou maxim istoric. Ce a condus la această mișcare
139

764
Delicii de post cu mucegai, mizerie și produse recongelate: ANPC nu a mai stat pe gânduri și a dat amenzi de 360.000 de lei
764

2.082
Cât de mult va crește euro în 2026: Analiștii anticipează un an greu pentru români
2.082

426
Amenzi mai mari pentru șoferi în 2026. Punctul de amendă va crește odată cu salariul minim
426

2.012
Radu Miruță își cere scuze după ce a folosit expresia „țigan”
2.012

2.127
UE dă Ucrainei 90 de miliarde de euro, cu șanse mici să-i mai recupereze! Kievul: „De facto împrumut nerambursabil" / Trei țări nu dau nimic
2.127

821
România a depus a patra cerere de plată PNRR: Sunt 62 de ţinte şi jaloane exclusiv din componenta de bani nerambursabili
821

322
Complexul Lia Manoliu va fi modernizat. Investiții de 100 de milioane de lei
322

















Comentează