Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rușii pun mâna în TOTALITATE pe Crimeea prin tehnica lor militară. Înalt oficial ucrainean: 'Vor bloca organizaţiile umanitare și experţii internaţionali'

Moscova concentrează tehnică militară în Crimeea pentru a bloca complet accesul în peninsula anexată în martie 2014 nu numai pentru potenţialii adversari militari, ci şi pentru organizaţiile umanitare, experţi internaţionali sau misiuni de monitorizare, a declarat luni ministrul ucrainean pentru teritoriile temporar ocupate, Vadim Cernâş, citat de agenţiile de presă locale UNN şi LB, potrivit Agerpres.

'Vedem militarizare, restricţii de acces, o ameninţare (sporită) militară şi ştim că, în orice condiţii, Rusia va influenţa traficul navelor (ucrainene) în porturile Mariupol şi Berdiansk' de la Marea Azov, a afirmat acelaşi responsabil, exprimând totodată preocuparea Kievului faţă de desfăşurarea în Crimeea a patru batalioane de rachete mobile sol-aer S-400 Triumf, destinate interceptării la mare distanţă a rachetelor balistice şi de croazieră, a bombardierelor strategice şi a altor tipuri de avioane, dar şi atacării ţintelor terestre.

Potrivit ministrului ucrainean, Rusia dispune de un 'factor fizic puternic pe care îl foloseşte pentru acest blocaj'. 'În teoria militară, aceasta este aşa-numita zonă care nu poate fi atinsă nici din văzduh, nici de pe mare, nici de pe uscat. De aceea, Moscova foloseşte o componentă militară extinsă pentru a restricţiona accesul nu numai în faţa unor potenţiali adversari pe plan militar, ci şi a organizaţiilor umanitare, experţilor internaţionali, misiunilor de monitorizare etc', a insistat responsabilul de la Kiev.

În contextul acestei politici a Rusiei, Ucraina dezvoltă în prezent o logistică alternativă pentru regiunea Mării Azov şi regiunile sale din estul ţării (Lugansk şi Doneţk), a adăugat el.

Citește și: Victor Ponta, reacție VIRULENTĂ, după ce s-a cerut arestarea procurorilor care l-au EXECUTAT politic

După instalarea celui de-al patrulea batalion de sisteme antiaeriene moderne S-400 Triumf la Djankoi (în nordul Crimeii), Moscova a anunţat că peninsula este 'apărată complet în eventualitatea unui atac aerian'.

Celelalte trei batalioane de S-400 Triumf - cu o rază de interceptare a ţintelor aeriene de 400 de km la o înălţime de până la 30 de km - sunt amplasate în împrejurimile localităţii Evpatoria, Feodosia şi Sevastopol din peninsulă.

Citește și: PREMIERĂ - Meteorologii au emis COD VIOLET de avalanșă

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina s-au înrăutăţit la sfârşitul lunii noiembrie după incidentul naval din Marea Neagră, când trei nave militare ucrainene au fost sechestrate cu forţa, iar echipajele lor capturate, în apropiere de strâmtoarea Kerci de către gărzile de coastă ruse sub pretextul că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.