Rupere de nori la Vaslui - Gospodării inundate, drumuri afectate

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 08-06-2019

Actualizat: 08-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O ploaie torenţială, însoţită de grindină, s-a abătut, sâmbătă, asupra localității Pribești din județul Vaslui. Apa s-a adunat pe străzile localității, a afectat drumul comunal, iar o persoană imobilizată la pat fiind evacuată de pompieri, potrivit Mediafax.

Mai multe gospodării din localitatea vasluiană Pribești au fost inundate după o ploaie torențială de aproximativ 30 de minute, duminică după-amiază.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Vaslui, în jumătate de oră au căzut 30 de litri/mp și grindină de mici dimensiuni.

Printr-un apel la 112 a fost solicitat ajutor pentru a evacua din locuință o persoană imobilizată la pat.

Citește și: Trafic rutier oprit pe DN 1 la Timişu de Sus, în urma unui accident cu trei maşini

Totodată, în urma furtunii a fost afectat și drumul comunal din localitate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a trimis în zonă patru autospeciale, o barcă, două motopompe și 11 subofițeri.

Județul Vaslui se află, alături de alte zece județe, sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată până la ora 21.00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri