Prinţesa Martha Louise a Norvegiei, logodită cu un şaman autoproclamat şi susţinătoare înfocată a unor terapii alternative controversate, a renunţat la exercitarea funcţiilor ei oficiale, a anunţat marţi biroul de presă al casei regale norvegiene, citat de AFP, scrie Agerpres.
„Acest lucru înseamnă, mai ales, că ei nu vor mai utiliza titlul de prinţesă (folosit de Martha Louise - n.r.) şi nu îi vor menţiona pe membrii casei regale pe reţelele de socializare, în producţii mediatice sau în cadrul unor activităţi comerciale", a anunţat Palatul Regal din Oslo într-un comunicat.
Fiica cea mare a cuplului regal al Norvegiei şi ocupanta locului al patrulea în ordinea de succesiune la tronul ţării, prinţesa Martha Louise, în vârstă de 51 de ani, a divorţat de soţul ei, Ari Behn, în 2017 şi a decis apoi să îşi refacă viaţa alături de un ghid spiritual autoproclamat, Durek Verrett, în mare vogă la Hollywood.
Prinţesa Martha Louise este considerată o personalitate excentrică în regatul scandinav, după ce a afirmat că poate să comunice cu îngerii, un dar pe care ea încearcă să îl "împărtăşească" prin intermediul unor cursuri şi al unor cărţi.
Durek Verrett se prezintă drept "un şaman din a şasea generaţie", iar printre adepţii lui se numără celebrităţi precum Antonio Banderas şi Gwyneth Paltrow.
În cartea sa intitulată "Spirit Hacking", Durek Verrett propune, de exemplu, exerciţii pentru ştergerea "amprentei" vaginale a femeilor care au avut parteneri sexuali multipli şi, totodată, lasă se înţeleagă că una dintre cele cele mai teribile boli din lume, cancerul, reprezintă o alegere.
Prinţesa Martha Louise şi logodnicul ei, care formează un cuplu atipic, nu reuşesc să câştige admiraţia norvegienilor. Potrivit unor sondaje recente, mai mult de jumătate dintre norvegieni doresc ca Martha Louise să renunţe la titlul de prinţesă.
Martha Louise, divorţată de primul ei soţ, care s-a sinucis după aceea, este fiica cea mare a regelui Harald al V-lea şi a renunţat deja la majoritatea titlurilor sale, inclusiv la cel de "Alteţă Regală". Ea este devansată în ordinea de succesiune la tronul Norvegiei de fratele ai mai tânăr, prinţul moştenitor Haakon, şi de cei doi copii ai acestuia.
Comentează