Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a anunţat că nu se aşteaptă ca Gazprom să reducă livrările de gaze către alţi clienţi europeni

Gazprom
Gazprom

Rusia a anunţat joi că nu se aşteaptă ca Gazprom să reducă livrările de gaze către alţi clienţi europeni şi a precizat că schema prin care cumpărătorii plătesc în ruble pentru gaze funcţionează aşa cum era planificat, transmite Reuters.

Gazprom a întrerupt de la 1 iunie livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie.

Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Deja, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Ţările de Jos, în absenţa plăţilor în ruble de la cele patru ţări, potrivit Agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că oricine avea să fie tăiat de la livrări nu mai primeşte acum gaze ruseşti.

"Sistemul funcţionează ... şi cei care primesc gaz lucrează conform noului sistem", le-a spus jurnaliştilor Peskov.

Întrebat dacă ar trebui aşteptate noi tăieri de gaze, oficialul rus a răspuns: "Nu".

Companiile din Germania, Italia şi Franţa au anunţat că vor colabora în cadrul noii scheme de plăţi a Moscovei pentru a menţine livrările, în condiţiile în care Europa vrea să-şi reducă gradual dependenţa de energia din Rusia în următorii ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.