Rusia a livrat sâmbătă Turciei o nouă încărcătură de echipamente de apărare anti-aeriană S-400, a anunţat Ministerul turc al Apărării, continuând să pună în aplicare o înțelegere care ar putea declanșa sancțiuni din partea SUA împotriva unui stat aliat NATO, potrivit MEDIAFAX.
Ministerul a transmis că un al patrulea avion rusesc a aterizat la baza aeriană Murted în apropierea capitalei turce Ankara, la o zi după ce trei aeronave AN-124 ale Forțelor Aeriene ruse au descărcat echipamente la aceeaşi bază.
Washingtonul a încercat luni de zile să împiedice acest lucru, argumentând că sistemul rusesc S-400 de apărare anti-aeriană este incompatibil cu sistemele NATO. De asemenea, SUA a transmis că dacă rachetele S-400 vor fi lansate în apropierea avioanelor americane F-35, pe care Turcia le cumpără și va ajuta la producerea lor, ar submina planurile de apărare ale avioanelor de luptă invizibile pe radare.
Oficialii americani au avertizat că Turcia va fi scoasă în afara programului F-35 în cazul în care va realiza livrarea rachetelor S-400 și va fi, de asemenea, sancționată în conformitate cu legislația SUA care încearcă să împiedice țările să cumpere echipament militar din Rusia.
Comentează