Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a mai trimis un avion militar în Venezuela și riscă să 'supere' SUA

avion rusia siria

Un avion militar rus a aterizat, luni, în Venezuela, la câteva luni după un alt transport aerian care a amplificat tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia, afirmă MEDIAFAX.

Un avion militar de transport de tip Iliuşin 62, cu numărul de înmatriculare RA-86496, a aterizat luni pe Aeroportul internaţional Maiquetia, situat la periferia oraşului Caracas, au declarat martori.

Numărul de înmatriculare aparţine Forţelor Aeriene ruse şi este al unui avion care a mai efectuat un transport în Venezuela în luna martie, conform site-ului de profil Flightradar24, citat de agenţia Reuters.

Citește și: Scandal uriaș! Apare numele fratelui Laurei Codruța Kovesi

La sfârşitul lunii martie, Administraţia Donald Trump a avertizat statele "din afara Emisferei Vestice", o referire la Rusia, să nu trimită efective militare în Venezuela, afirmând că acţiunile de acest fel sunt "ameninţări directe". În replică Administraţia Vladimir Putin a transmis că Rusia "nu ameninţă pe nimeni".

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a somat Rusia să retragă trupele din Venezuela, avertizând că menţine "toate opţiunile" pentru a obţine acest lucru. Rusia a confirmat trimiterea de efective militare în Venezuela, argumentând că este o decizie luată în conformitate cu legislaţia acestei ţări şi denunţând încercarea Statelor Unite de a efectua o lovitură de stat.

Citește și: Anunț important al Vioricăi Dăncilă! Ce se va întâmpla cu Mugur Isărescu

Statele Unite au acuzat Rusia de "comportament inconştient" din cauza trimiterii de trupe şi echipamente militare în Venezuela. Două avioane militare ruse au aterizat în martie în Venezuela, transportând trupe şi echipamente. Conform unor surse, în Venezuela au fost trimişi aproximativ 100 de militari ruşi.

Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane au continuat protestele, denunţând fraude electorale.

Citește și: Victor Ponta îl desființează pe unul dintre cei mai cunoscuți români: ‘O rușine’

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Numeroase ţări din Uniunea Europeană, inclusiv România, au luat decizii similare. Însă Italia şi Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile". De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.