Rusia a schimbat total strategia: locul din care vrea să lanseze rachetele Kalibr

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 23-06-2024

Actualizat: 23-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Ria Novosti

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale ale Ucrainei, Dmitro Pletenciuk, a declarat că, în timpul atacului din noaptea de vineri spre sâmbătă, ruşii au lansat dinspre Marea Azov patru rachete de tip Kalibr, informează ARMIA INFORM, relatează Rador Radio România.

„Rușii au decis că pot folosi Marea Azov pentru a-şi desfăşura navele acolo... Ei blochează strâmtoarea Kerci cu baraje de reţinere" - a remarcat Dmtro Pletenciuk. Acesta amintit că Marea Azov nu este atât de departe de linia frontului și, prin urmare, încrederea rușilor în securitatea proprie îi poate induce în eroare.

Pletenciuk a mai afirmat că eficiența rachetelor Kalibr a scăzut semnificativ. "Am subliniat deja în repetate rânduri că eficiența (rachetelor, n.r.) Kalibr nu mai este aceeași ca la începutul invaziei la scară largă. Forțele de apărare știu deja ce au de făcut cu ele" - a adăugat Dmitro Pletenciuk.

Context

Amintim că, în noaptea de 21 spre 22 iunie, Rusia a lansat un atac combinat asupra teritoriului ucrainean, folosind atât drone, cât şi rachete. Ruşii au lansat, în total, 16 rachete de diferite tipuri și 13 drone kamikaze, vizând, din nou, obiective de infrastructură critice din mai multe regiuni ale Ucrainei. Invadatorii au tras 10 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 din aeronave strategice Tu-95MS, două rachete de croazieră Iskander-K, patru rachete de croazieră Kalibr şi 13 drone kamikaze. Forțele de Apărare Aeriană ale Ucrainei au doborât şapte 7 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555, patru rachete de croazieră Kalibr, o rachetă de croazieră Iskander-K şi 13 drone Shahed.

Rachetele și dronele lansate de ruşi au vizat regiuni din vestul Ucrainei. O instituție de învățământ a fost atacată în Ivano-Frankivsk, iar un incendiu a izbucnit în regiunea Volin. În plus, au fost atacate instalații energetice din regiunile Zaporijjia și Lviv. În urma atacului de noaptea trecută, doi lucrători din domeniul energiei au fost răniți.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri