Rusia acționează pentru a influența alegerile din România așa cum a încercat deturnarea referendumului din R. Moldova (surse)

Autor: Alice Draghici

Publicat: 11-11-2024

Actualizat: 11-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: cnn.com

Serviciile secrete rusești încearcă să se implice în alegerile care urmează în România, așa cum au făcut în Republica Moldova, unde au fost dovedite fraude majore în favoarea candidatului pro-rus, au declarat surse apropiate comunității de informații din România.

Potrivit unor informații, Rusia încearcă se influențeze alegerile din țara noastră prin proxy, prin intermediari (organizații finanțate de Rusia) și posibil chiar și prin candidați la prezidențiale.

Aceștia ar încercat să vulnerabilizeze instituțiile cheie în organizarea alegerilor. În acest context, fiecare cetățean rus din România este monitorizat, spun sursele citate.

De asemenea, se fac verificări pentru a exista siguranța că nu vor fi factori perturbatori. Totodată, de exemplu, Comisia SRI are un departament pentru apărarea Constiuției și vor vedea dacă există actori care încearcă să pună la îndoială apartenența României la UE si NATO.

În cazul în care au dovezi în acest sens, vor sesiza instituțiile statului.

Rusia a intervenit în procesul electoral din Republica Moldova

Ziua alegerilor în țara vecină a fost plină de evenimente. Au fost raportate voturi cumpărate cu banii Kremlinului, secții de votare „minate”, drumuri blocate și alegători aduși cu autobuzul.

Unii au fost chiar trimiși cu zboruri charter din Rusia la Istanbul, iar apoi transferați în autobuze gratuite către Moldova. Acest plan a ieșit la iveală după ce poliția a început să rețină unele dintre aceste autobuze la frontieră.

Împotriva Maiei Sandu au funcționat și alte mecanisme de stimulare a votului, cum ar fi mobilizarea alegătorilor din Transnistria. În ziua alegerilor, s-au format cozi lungi la secțiile de votare din această regiune controlată de Rusia, încă de la primele ore ale dimineții.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri