Ministerul rus al Apărării a acuzat joi Ucraina pentru moartea a opt cadre medicale în urma unui atac cu drone asupra unui centru medical din partea regiunii ucrainene Doneţk aflată sub controlul trupelor ruse, transmit agenţiile Reuters şi EFE, informează Agerpres.
"Opt cadre medicale au fost ucise în atacul terorist al regimului de la Kiev. Alte zece persoane, dintre care nouă cadre medicale, au fost rănite cu grade diferite de gravitate", se arată într-un comunicate emis de ministerul rus.
Potrivit acestuia, atacul a avut loc "pe 10 martie, în jurul orei 03:40, ora Moscovei" (00:40 GMT), când în acel centru medical, care "nu a fost niciodată utilizat în scopuri militare", se aflau peste 130 de pacienţi şi aproximativ 50 de lucrători sanitari.
"Atacul deliberat" al Kievului asupra clinicii din Doneţk constituie "o încălcare gravă a dreptului umanitar internaţional şi a normelor moralităţii umane", mai acuză ministerul rus, fără alte detalii despre atac sau despre localizarea acestui centru medical.
Tot potrivit Ministerului rus al Apărării, un alt atac ucrainean a lovit marţi cu rachete britanice Storm Shadow o fabrică producătoare de componente electronice pentru rachete în provincia rusă Briansk, atac care a provocat în rândul civililor şapte morţi şi circa 50 de răniţi.





























Comentează