Un înalt emisar al Kremlinului a propus în mod deschis cooperarea economică cu partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), înaintea unor alegeri regionale care au loc duminică, conform Mediafax. Cancelarul german Friedrich Merz riscă o nouă înfrângere umilitoare la urne duminică, în contextul în care alegătorii din două landuri din estul ţării se pregătesc să voteze, la două săptămâni după ce partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut o victorie răsunătoare în Saxonia-Anhalt.
Alegătorii din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală (nord-estul Germaniei) vor alege un nou parlament regional, într-o cursă strânsă între AfD și Partidul Social-Democrat (SPD), scrie agenția dpa.
La fel ca Saxonia-Anhalt, unde a câștigat AfD, Mecklenburg-Pomerania Occidentală este un land cu densitate scăzută a populaţiei, care s-a confruntat cu dificultăţi în gestionarea efectelor reunificării Germaniei din 1990, situaţie ce a generat nemulţumire şi a favorizat ascensiunea partidului populist AfD.
Propunerea emisarului rus
„Mecklenburg-Pomerania Occidentală va prospera din nou atunci când gazul accesibil și sigur prin Nord Stream va reveni, prin colaborarea cu AfD”, a scris sâmbătă pe platforma X Kirill Dmitriev, emisarul președintelui rus Vladimir Putin pentru cooperare economică internațională.
„Facturi mai mici la energie, mai multe locuri de muncă și o creștere economică mai mare”, a adăugat el.
Vladimir Putin a declarat anterior că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin Nord Stream 2, dacă sunt ridicate sancțiunile.
„Gata cu sinuciderea energetică și industrială a Germaniei”, a scris Dmitriev, răspunzând unei postări a copreședintei AfD, Alice Weidel, care cerea o schimbare politică în Mecklenburg-Pomerania Occidentală.
Dmitriev este, de asemenea, unul dintre principalii negociatori ai lui Putin în discuțiile cu Statele Unite care au ca scop încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
AfD vrea gaz din Rusia
Deși Putin a vorbit în repetate rânduri în termeni pozitivi despre AfD, Moscova neagă că s-ar amesteca în alegerile din alte țări.
AfD a cerut reluarea livrărilor de gaz rusesc către Germania, argumentând că energia rusească mai ieftină ar fi benefică pentru economia germană.
Alegerile regionale de duminică nu vor avea însă un efect direct asupra acestei chestiuni. Gazul rusesc livrat prin conducte face obiectul sancțiunilor Uniunii Europene.
Mesajul emisarului lui Putin vine la doar o zi după ce Reuters a relatat că Dmitriev și conducerea AfD au început pregătirile pentru o întâlnire care ar putea avea loc cel mai devreme în martie 2027 și care ar urma să vizeze reluarea livrărilor de gaze rusești către Germania.
Alternativa pentru Germania ţinteşte noi victorii electorale
Cancelarul german Friedrich Merz riscă o nouă înfrângere umilitoare la urne duminică, în contextul în care alegătorii din două landuri din estul ţării se pregătesc să voteze, la două săptămâni după ce partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut o victorie răsunătoare în Saxonia-Anhalt, relatează dpa, conform Agerpres.
Alegerile din Berlin şi Mecklenburg - Pomerania Occidentală sunt ultimele dintr-o serie de cinci scrutine regionale desfăşurate în acest an aglomerat politic şi care au scos la iveală o nemulţumire publică larg răspândită faţă de guvernul de coaliţie condus de Merz şi au alimentat speculaţii serioase privind posibilitatea ca acesta să fie nevoit să demisioneze.
Eşecul usturător suferit la începutul lunii de creştin-democraţii (CDU) conduşi de Merz în Saxonia-Anhalt - unde AfD a urcat spectaculos la aproape 44% din voturi, în timp ce CDU a scăzut drastic la 17% - a intensificat zvonurile în rândul conservatorilor despre o rară "înlocuire a cancelarului" şi a ţinut prima pagină a presei internaţionale în legătură cu ascensiunea extremei-drepte în Germania.
O nouă umilinţă pentru CDU ar putea urma duminică în landul Mecklenburg - Pomerania Occidentală, situat în nord-estul ţării, conform sondajelor date recent publicității..
O eventuală ieşire din parlamentul landului Mecklenburg-Pomerania Occidentală - deşi nu este un land în care CDU a obţinut în mod tradiţional rezultate foarte bune - ar reprezenta un scenariu de coşmar pentru CDU şi l-ar supune pe Merz unei presiuni enorme.
Cu toate acestea, Merz a făcut tot posibilul pentru a contracara speculaţiile privind viitorul său, subliniind, după alegerile din Saxonia-Anhalt, că "a renunţa nu este o opţiune pentru mine".
La fel ca Saxonia-Anhalt, Mecklenburg - Pomerania Occidentală este un land est-german cu densitate scăzută a populaţiei, care s-a confruntat cu dificultăţi în gestionarea efectelor reunificării Germaniei din 1990, situaţie ce a generat nemulţumire şi a favorizat ascensiunea partidului populist AfD.
Cursă în trei la Berlin
Între timp, la Berlin, partidul lui Merz se află într-o competiţie strânsă în trei, disputată cu AfD şi Stânga, după o campanie marcată de două scandaluri care au afectat coaliţia de guvernare CDU-SPD.
Primarul în funcţie din partea CDU, Kai Wegner, a fost nevoit să renunţe la candidatura pentru un nou mandat, fiind urmărit de o controversă de lungă durată legată de un meci de tenis pe care l-a jucat în ianuarie, în timp ce mari zone ale oraşului au rămas fără electricitate la temperaturi de îngheţ.
Succesorul său în calitate de candidat principal al partidului, ministrul de finanţe al landului, Stefan Evers, a reuşit să menţină şansele CDU, în ciuda intrării sale tardive în cursă. Partidul este creditat în sondaje cu aproximativ 20%, situându-se la mică distanţă în urma Stângii şi imediat în faţa AfD.
La fel ca în Mecklenburg - Pomerania Occidentală, cel mai probabil scenariu în urma scrutinului de duminică pare a fi o coaliţie tripartită între Stânga (Die Linke), SPD şi Verzi.
Însă ultima săptămână a campaniei a adus o surpriză politică majoră, odată cu apariţia informaţiilor că Steffen Krach, candidatul principal al SPD, este vizat de o anchetă privind acuzaţii de corupţie.
Deşi locuinţa şi birourile sale au fost percheziţionate, Krach a negat orice neregulă şi a anunţat că rămâne în cursă, subliniind că "nu are nimic de ascuns".
Indiferent de rezultatul calculelor post-electorale din cele două parlamente regionale, principala concluzie la nivel naţional va fi, probabil, ascensiunea continuă a partidului AfD, în detrimentul formaţiunii de centru-dreapta CDU.
O nouă înfrângere usturătoare pentru CDU ar putea ridica noi semne de întrebare cu privire la controversatul "cordon sanitar" împotriva colaborării cu extrema dreaptă şi ar putea genera noi dubii dacă Merz este persoana potrivită pentru a conduce ţara până la următoarele alegeri naţionale din 2029.
Conform unui sondaj YouGov, aproape jumătate dintre germani se aşteaptă ca Merz să fie înlocuit din postul de cancelar până la sfârşitul anului.
Sondajul relevă că 48% dintre cei 1.611 adulţi chestionaţi anticipează că Merz nu va mai fi cancelar până la finele anului, în timp ce 31% se aşteaptă ca acesta să rămână în funcţie, iar 21% nu au oferit niciun răspuns.

































