Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că a distrus patru baterii antiaeriene Patriot în atacul cu rachete efectuat mai devreme asupra Kievului şi care a urmat ameninţărilor voalate lansate joi de preşedintele rus Vladimir Putin despre testarea rachetei balistice hipersonice Oreşnik ţintind capitala Ucrainei, relatează agenţia EFE.
"Ca răspuns la acţiunile regimului de la Kiev, susţinut de sponsorii săi occidentali, a fost lansat în această dimineaţă un atac combinat cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune", a afirmat Ministerul rus al Apărării într-o notă publicată pe Telegram. Potrivit aceluiaşi minister, ar mai fi fost distruse un sistem de rachete HIMARS, cinci staţii de război radio-electronic şi şase depozite de muniţii.
Potrivit autorităţilor ucrainene, Rusia a lansat vineri dimineaţă asupra Kievului opt rachete hipersonice Kinjal, provocând un deces şi pagube materiale. Şase misiuni diplomatice au suferit pagube în urma acestui atac, respectiv ambasadele Albaniei, Argentinei, Macedoniei de Nord, Portugaliei, Muntenegrului şi misiunea Autorităţii Palestiniene. Majoritatea acestor misiuni se aflau în aceeaşi clădire şi pagubele sunt limitate, mai ales ferestre sparte şi uşi smulse de suflul exploziilor, fără răniţi.
Oficiali europeni, precum şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, au protestat însă vehement. "Nicio reprezentanţă diplomatică nu ar trebui să fie ţinta unui atac, şi nici măcar să fie afectată", a spus Kallas, care a vorbit despre "încă un atac barbar al Rusiei împotriva unor obiective civile şi care nu arată nicio voinţă de pace".
"Preşedintele a spus că de fiecare dată va exista un răspuns", a declarat în acest timp Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, făcând aluzie la atacurile ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei, după ce încă un atac de acest fel, cu şase rachete americane ATACMS şi patru rachete britanice Storm Shadow, a avariat joi o uzină chimică în provincia rusă Rostov.
La conferinţa sa de presă anuală desfăşurată joi, Putin lansat Ucrainei şi Occidentului o provocare la un "duel tehnologic", sugerându-le să aleagă o ţintă la Kiev apărată de toate sistemele lor antiaeriene cele mai performante şi asupra căreia Rusia să lanseze noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik, pentru a dovedi că aceasta nu poate fi interceptată de niciun scut antiaerian.
Întrebat vineri despre această declaraţie, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a spus că Putin ar fi dat de fapt un răspuns unei întrebări legate de vulnerabilităţile respectivei rachete, aflată încă în stadiu experimental, dar pe care Rusia a folosit-o deja într-un atac asupra unei fabrici ucrainene de armament luna trecută ca represalii după un prim atac ucrainean cu rachete ATACMS asupra Rusiei.
"Este foarte important să vorbim despre aceste declaraţii ale preşedintelui în contextul întrebării care i s-a adresat. Nu a fost iniţiativa lui. I s-a cerut să explice posibilele vulnerabilităţi (ale rachetei). Preşedintele, aşa cum procedează de obicei, a vorbit suficient de detaliat despre funcţionarea acestei rachete şi aşa mai departe, şi în ce măsură este invulnerabilă la sistemele de apărare aeriană disponibile", a explicat Peskov, citat de agenţia TASS.
Această declaraţie a lui Putin a fost comentată şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Credeţi că este sănătos la cap?", a spus el despre Putin. "Nenorociţii!", a completat Zelenski, vorbind joi la o conferinţă de presă la Bruxelles. "Oamenii mor, iar el crede că este "interesant"... Nemernicul!", a scris Zelenski apoi pe reţeaua socială X.
În acest timp, armata ucraineană a anunţat vineri că trupele sale s-au retras din zona din jurul satelor Uspenivka şi Trudove din regiunea estică Doneţk pentru a nu fi încercuite de trupele ruseşti care-şi continuă înaintarea, în timp ce armata rusă a revendicat ocuparea unor noi localităţi pe frontul de est. Statul Major al armatei ucrainene a raportat de asemenea lupte intense şi pe sectorul de front din zona oraşului strategic Kurahove, unde trupele ruse încearcă să avanseze spre nordul oraşului.
Şase misiuni diplomatice de la Kiev - ale Portugaliei, Argentinei, Albaniei şi Muntenegrului, situate în aceeaşi clădire - au fost avariate, potrivit diplomaţiei portugheze, în atacuri ruse cu cinci rachete balistice, interceptate toate de apărarea antiaeriană, soldate cu un mort şi 11 răniţi şi cu pagube în tot oraşul, relatează RFI.
Un bilanţ anterior anunţa un mort şi doi răniţi la Kiev.
”Aşa cum se întâmplă de mai multe nopţi, a avut loc un atac foarte intens al Federaţiei ruse împotriva oraşului Kiev, iar o explozie a provocat pagube materiale relativ uşoare instalaţiilor diplomatice ale mai multor ţări, inclusiv Cancelariei Ambasadei Portugaliei”, a declarat presei protugheze ministrul portughez de Externe Paulo Rangel.
Căderea fragmentelor de rachetă a provocat pagube materiale importante.
Maşini au fost arse, iar imobile şi conducte ale reţelei de încălzire cu gaze naturale au fost avariate.
Peste 600 de apartamente, 30 de şcoli şi 15 instituţii medicale au fost avariate.
Două persoane au fost ucise, iar alte zece au fost rănite şi la Herson.
Alte şase persoane au fost rănite la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere în continuare aliaţilor săi din Occident o consolidare a apărării antiaeriene a Ucrainei care, estimează el, are nevoie de cel puţin zece sisteme de apărare împotriva acestor atacuri care au avariat grav structura energetică ucraineană.
CENTRUL DE CONTROL AL SBU ŞI BIROUL DESTUDII LUCI, VIZATE, ”TOATE ŢINTELE ANTISE”
Rusia a tras vineri dimineaţa rachete balistice împotriva Kievului, omorând cel puţin o persoană şi rănind altele, şi privând sute de imobile de încălzire, un atac desfăşurat, potrivit Moscovei, ”ca răspuns” la un atac ucrainean împotriva unei fabrici ruseşti cu rachete din Occcient, relatează AFP.
”Potrivit primelor informaţii, o persoană a fost ucisă”, a anunţat pe Telegram Serghii Popko, şeful Administraţiei Militare a Kievului - cu peste trei milioane de locuitori înainte de invazia rusă, în februarie 2022.
Atacul s-a desfăşurat cu cinci rachete balistice de tip ”Iskander-M/KN-23”, au anunţat Forţele Aeriene ucrainene, care a dat asigurări că le-a doborât pe toate.
Primarul Kievului Vitali Kliciko a anunţat nouă răniţi, patru spitalizaţi. ”Serviciile de urgenţă funţcionează peste tot”, a dat el asigurări.
Armata rusă a anunţat, la rândul său, că a atacat Kievul ”ca răspuns” la un atac desfăşurat miercuri împotriva unei fabrici ruseşti cu rachete occidentale - o linie roşie a Moscovei.
”Ca răspuns (...) un atac grupat s-a desfăşurat în această (vineri) dimineaţa cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune împotriva Centrului de Control (al Serviciilor Speciale ucrainene) SBU (şi) Biroului de Studii Luci, cu sediul la Kiev, care concepe şi produce sisteme de rachetă (de tip) Neptun”, a anunţat într-un comunicat armata rusă.
”Toate ţintele au fost atinse”, anunţă ea.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat ca Moscova să răspundă oricăror atacuri ucrainene pe teritoriul rus cu rachete din Occident, agitând inclusiv ameninţarea să-şi relanseze noua rachetă de tip Oreşnik.
Comentează