Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin stă cu mâna pe 'butonul roșu' - Rusia avertizează SUA că susţinerea Ucrainei afectează Tratatul nuclear

sua rusia

Administraţia Vladimir Putin avertizează că aplicarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic este afectată de politicile Statelor Unite şi de obiectivul învingerii "strategice" a Rusiei în Ucraina, în contextul acuzaţiilor Washingtonului la adresa Moscovei, anunță Mediafax.

Tratatul START a fost semnat în realităţi politice fundamental diferite

"Reamintim că Tratatul START a fost semnat în realităţi politice fundamental diferite şi făcea parte dintr-un proces politic cu caracter complet diferit. Atragem din nou atenţia asupra faptului că politica agresivă a Washingtonului cu obiectivul declarat în mod deschis de a aplica o «înfrângere strategică» Rusiei în Ucraina, unde volumul de armament livrat este în creştere şi unde sunt trimişi instructori, mercenari şi militari din Statele Unite şi din alte naţiuni membre NATO, precum şi confruntarea din toate domeniile de interacţiune interstatală bilaterală practicată de actuala Administraţie americană fac imposibilă gestionarea afacerilor în mod normal", a anunţat miercuri Ministerul rus de Externe, conform cotidianului Le Monde.

Moscova spune că Washingtonul a distrus cadrul juridic

Administraţia de la Moscova a reafirmat că Washingtonul a distrus "cadrul juridic" de aplicare a Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START). În urmă cu o săptămână, Moscova a respins criticile Washingtonului privind refuzul inspecţiilor reciproce la baze strategice. "Observăm că, în realitate, Statele Unite au distrus cadrul juridic pentru controlul armamentului şi menţinerea securităţii. Este o situaţie tristă. Totuşi, considerăm că menţinerea Tratatului Noul START este foarte importantă", a declarat săptămâna trecută Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Statele Unite au acuzat Rusia că nu se conformează obligaţiilor asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), refuzând inspecţiile pe bază de reciprocitate în baze militare, pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Moscova. "Refuzul Rusiei de a facilita activităţile de inspectare împiedică Statele Unite să exercite drepturi importante în virtutea Tratatului Noul START şi ameninţă viabilitatea controlului nuclear între SUA şi Rusia. Rusia nu s-a conformat nici obligaţiei din Tratatul Noul START de a convoca o sesiune a Comisiei Consultative Bilaterale în termenul prevăzut", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

NATO, preocupată de acuzațiile dintre SUA și Rusia

Pe fondul acuzaţiilor reciproce dintre Washington şi Moscova, Alianţa Nord-Atlantică a exprimat preocupări în legătură cu nerespectarea de către Rusia a obligaţiilor asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic. "Observăm cu preocupare că Rusia nu îşi îndeplineşte obligaţiile juridice" care decurg din Noul Tratat START. Cerem Rusiei să îşi respecte obligaţiile în virtutea acestui Tratat, să faciliteze inspecţiile prevăzute pe teritoriul său şi să reia participarea la lucrările Comisiei consultative bilaterale, organismul care verifică aplicarea Tratatului Noul START", a transmis Alianţa Nord-Atlantică.

În noiembrie 2022, Rusia a anulat participarea la o reuniune programată la Cairo pentru discuţii cu Statele Unite despre reluarea inspecţiilor reciproce la capabilităţile nucleare, în cadrul Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START). Diplomaţi din Rusia şi Statele Unite s-au întâlnit în decembrie 2022, în oraşul turc Istanbul, pentru a discuta o serie de aspecte ale relaţiilor bilaterale, care rămân tensionate. Pe fondul disputelor din ultimii ani, Statele Unite şi Rusia şi-au redus semnificativ personalul diplomatic, inclusiv după o serie de expulzări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.