Rusia bombardează Siria după informații de la opoziția de la Damasc

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-11-2015

Actualizat: 03-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Armata rusă a anunţat marţi că, pentru prima dată, a bombardat 'ţinte teroriste' în Siria datorită unor informaţii oferite de 'reprezentanţi ai opoziţiei' siriene.

'Am creat un grup de coordonare a cărui componenţă nu poate fi făcută publică', a declarat, potrivit AFP, şeful operaţiunilor militare ruse în Siria, generalul Andrei Kartapolov, evocând o 'cooperare strânsă' ce permite unificarea eforturilor armatei loiale preşedintelui Bashar al-Assad şi ale 'forţelor patriotice siriene' care s-au aflat înainte în opoziţie.

Generalul Kartapolov a indicat, citat de Interfax, că, datorită informaţiilor primite de la 'opoziţia' siriană, aviaţia rusă a lovit 24 de obiective ale teroriştilor, între care un punct de comandă, un depozit de muniţii şi alte poziţii întărite ale acestora.

În acelaşi timp, generalul Andrei Kartapolov a precizat că, de la începerea operaţiunilor militare ruse în Siria, aviaţia rusă a efectuat 1.631 de misiuni de luptă şi a bombardat 2.084 de obiective ale infrastructurii militare a teroriştilor.

Rusia, aliat cheie al preşedintelui Bashar al-Assad, a lansat la sfârşitul lunii septembrie o campanie de operaţiuni aeriene în Siria, care vizează, potrivit Moscovei, grupările teroriste, în special Statul Islamic. SUA şi aliaţii lor acuză însă Moscova că intevenţia sa are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc, scrie agerpres.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri