Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia continuă ofensiva în Siria: Noi anunţuri de la Kremlin

www.dailymail.co.uk
siria palmira

Forţele terestre ruse nu au luat parte la operaţiunea armatei siriene de recucerire a controlului asupra oraşului Palmira, dar aviaţia rusă va continua să ajute trupele guvernamentale siriene, a anunţat luni Kremlinul, transmite Reuters. ''Vorbim despre sprijin aerian din partea avioanelor noastre. Forţele noastre terestre nu desfăşoară vreo operaţiune acolo'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-o teleconferinţă de presă.

''După retragerea unei părţi a contingentului nostru (militar) din Siria, unităţile forţelor aeriene rămase la două baze - Hmeymim şi Tartous - vor continua lupta contra grupărilor teroriste şi vor sprijini ofensiva armatei siriene'', a adăugat Peskov. Forţele guvernamentale siriene, sprijinite de atacuri aeriene ruseşti, au continuat luni lupta împotriva insurgenţilor grupării Stat Islamic (SI) în jurul oraşului Palmira, încercând să-şi consolideze poziţia după recucerirea duminică a oraşului ale cărui temple antice au fost dinamitate de militanţii grupării ultraradicale.

Pierderea oraşului Palmira reprezintă una dintre cele mai grele înfrângeri ale grupării jihadiste după ce Stat Islamic a anunţat, în 2014, instaurarea unui califat în zone întinse din Siria şi Irak. Armata siriană a afirmat că oraşul, unde se găsesc unele dintre cele mai mari ruine ale Imperiului Roman, va deveni 'o rampă de lansare' pentru operaţiuni împotriva bastioanelor Stat Islamic Raqa şi Deir al-Zor. Presa de stat siriană a afirmat luni că aeroportul militar din Palmira este acum deschis traficului aerian, după ce armata s-a asigurat că în zona din jur nu se mai află combatanţi ai SI. Luni au avut loc lupte la nord-est de Palmira între jihadiştii Stat Islamic şi forţele aliate guvernului, sprijinite de lovituri aeriene siriene şi ruse, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.