Rusia dă un semnal NUCLEAR americanilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-10-2016

Actualizat: 04-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Suspendarea de către Rusia a unui acord privind eliminarea surplusului de plutoniu cu destinaţie militară este un semnal dat Washingtonului că discuţiile cu Moscova dintr-o poziţie de forţă, în limbajul sancţiunilor şi ultimatumurilor, nu funcţionează, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe şi citat de Reuters, Lavrov notează că suspendarea de către Rusia a acordului este o "măsură forţată" şi că modul în care Statele Unite dispun de surplusul de plutoniu nu asigură ireversibilitatea utilizării sale militare.

Citește și: Victorie in instanta pentru fostul sot al Codrutei Kovesi!

El a adăugat de asemenea că Rusia nu renunţă la responsabilităţile sale privind dezarmarea nucleară.

Acordul, semnat în 2000 şi care a intrat în vigoare în 2010, a fost suspendat ca urmare a "apariţiei unei ameninţări la adresa stabilităţii strategice şi ca rezultat al unor acţiuni neprietenoase ale SUA faţă de Federaţia Rusă", se arată într-un decret semnat luni de preşedintele rus Vladimir Putin, scrie agerpres.ro.

Citește și: Codul lui Da Vinci: Dan Brown anunţă lansarea lui Origin

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri