Rusia DEMONTEAZĂ toate acuzațiile la adresa fostului șef de campanie al lui Donald Trump: GAFA URIAȘĂ făcută de americani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-10-2017

Actualizat: 31-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia a calificat luni drept "false" acuzaţiile împotriva fostului director de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort, informează EFE.

"Vă voi explica de ce sunt false. Cel mai mult îmi place partea în care, potrivit serviciilor de securitate ale SUA, funcţia de preşedinte al Ucrainei, până la (Viktor) Ianukovici, era ocupată de Iulia Timoşenko", a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, la postul de televiziune Rossiya 1.

Citește și: Este oficial! Ce mare companie aeriană a eliminat taxa pentru bagajul de mână

EFE aminteşte că, până la venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, destituit în 2014, preşedintele Ucrainei era Viktor Iuşcenko (2005-2010), în timp ce Timoşenko a deţinut funcţia de premier între 2007 şi 2010. Totodată, Ianukovici a deţinut funcţia de prim-ministru al guvernului ucrainean în două rânduri: între 2002 şi 2005 şi între 2006 şi 2007.

Potrivit Mariei Zaharova, "este vorba despre un lucru foarte important care demonstrează cum a fost fabricat" dosarul. "Într-o investigaţie serioasă, astfel de lucruri nu se întâmplă", a dat ea asigurări, scrie agerpres.ro.

Citește și: Tudose face o nouă mutare: Ce funcție a primit consilierul său

Paul Manafort şi Rick Gates, adjunctul său în campania electorală, au fost puşi sub acuzare vineri în Districtul Columbia, actul de inculpare fiind făcut public luni, după ce ei s-au predat FBI. Între altele, lui Manafort şi partenerului său de afaceri li se reproşează în principal activităţi nedeclarate de lobby şi consultanţă în favoarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici. Mai mult de 75 de milioane de dolari au tranzitat prin conturi offshore administrate de cei doi, Paul Manafort fiind acuzat de spălarea, de unul singur, a 18 milioane de dolari. Aceste acţiuni s-ar fi derulat, potrivit acuzării, între 2006 şi cel puţin 2016.

Citește și: Foarte interesant! Ce categorie de bugetari solicită Guvernului ieșirea la pensie cu trei ani mai devreme .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri