Rusia este dispusă să poarte negocieri cu Washingtonul cu privire la Tratatul INF

Autor: George Traicu

Publicat: 09-01-2019

Actualizat: 09-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia este dispusă să poarte negocieri diplomatice şi militare cu Statele Unite cu privire la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat în 1987, a declarat miercuri adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov, citat de agenţia rusă de ştiri Tass, relatează Reuters.

”Noi suntem pregătiţi să dialogăm cu Statele Unite dacă ele sunt pregătite să o facă”, a declarat Roabkov într-o vizită la New Delhi, potrivit Tass.

”Dacă aceste discuţii trebuie să aibă loc mâine, noi suntem pregătiţi. Însă dialogul trebuie să aibă la bază o egalitate în drepturi”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald trump a anunţat în octombrie că Statele Unite se retrag din Tratatul INF, acuzând Moscova de încălcarea documentului.

Kremlinul a respins aceste acuzaţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri