Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia explică de ce a tăiat gazul Germaniei: 'Berlinul duce un război împotriva Moscovei'

Pinterest
ucraina putin lupte

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a acuzat duminică Germania că duce un ''război hibrid'' împotriva Rusiei, el justificând sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Germania prin comportamentul ''inamical'' al acesteia faţă de Moscova în plin conflict cu Ucraina, transmite AFP.

''Cancelarul german Olaf Scholz spune că ''Rusia nu mai este un furnizor de energie fiabil''. În primul rând, Germania este o ţară inamicală, în al doilea rând ea a impus sancţiuni împotriva întregii economii ruseşti (...) şi ea livrează arme letale Ucrainei'', a menţionat Medvedev într-un mesaj pe Telegram.

''Altfel spus, ea a declarat un război hibrid contra Rusiei. Germania se comportă ca un INAMIC al RUSIEI'', a adăugat fostul preşedinte rus. ''Iar acest unchi (cancelarul Scholz n.red) este surprins că germanii au mici necazuri cu gazul'', a completat Medvedev, sugerând o aparentă nedumerire a sa, scrie agerpres.ro.

Compania rusă Gazprom a anunţat vineri suspendarea completă a livrărilor de gaze prin gazoductul Nord Stream, oficial invocând o scurgere de ulei la o turbină. Mai devreme în aceeaşi zi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmase că a sosit momentul ca UE să impună plafoane tarifare şi pentru gazul natural rusesc, după ce ţările din G7 conveniseră să impună astfel de plafoane pentru petrolul importat din Rusia, considerând că în acest fel ar putea diminua veniturile cu care Moscova îşi finanţează armata în războiul contra Ucrainei.

Statele UE, care susţin Ucraina în faţa ofensivei militare ruse, acuză Moscova de şantaj energetic, în timp ce iarna se apropie şi multe state membre se tem de penurii de gaz şi de creşterea facturilor.

Deşi este puternic dependentă de sursele de energie ruseşti, Germania ''va putea face faţă acestei ierni'', a asigurat duminică Olaf Scholz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.