Armenia a anunţat marţi seara că a convenit asupra unui armistiţiu cu Azerbaidjanul, cu "medierea" Rusiei, la finalul unei zile de confuntări între forţele armate ale celor două ţări lângă regiunea disputată Nagorno-Karabah, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Cu medierea părţii ruse, am ajuns la un acord pentru a pune capăt tirurilor la frontiera de est a Armeniei, începând cu orele locale 18:30" (14:30 GMT), a anunţat Ministerul Apărării armean într-un comunicat. "Situaţia s-a stabilizat relativ", a dat el asigurări.
Confruntări armate au avut loc marţi între Armenia şi Azerbaidjan în apropierea regiunii disputate Nagorno-Karabah, lupte care au provocat victime de ambele părţi şi teama de izbucnirea unui nou război după cel încheiat anul trecut cu un armistiţiu.
În urma reizbucnirii confruntărilor armate, Armenia, care face parte dintr-o alianţă militară condusă de Moscova, a cerut ajutor Rusiei. Marţi, ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, le-a cerut Armeniei şi Azerbaidjanului să pună capăt oricăror activităţi care pot duce la escaladarea situaţiei tensionate dintre cele două ţări.
După războiul din toamna anului trecut, soldat cu peste 6.500 de morţi, Azerbaidjanul a recuperat cele şapte districte pe care le pierduse în urma războiului încheiat în 1994 şi a preluat controlul asupra unei părţi a provinciei Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni. Trupe ruse de menţinere a păcii au fost desfăşurate în decembrie 2020, conform acordului de încetare a focului mediat de preşedintele rus Vladimir Putin.
Rusia face pace între Armenia și Azerbaidjian - Anunțul făcut de Erevan
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
56

15
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
15

190
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
190

216
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
216

373
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
373

589
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
589

1.018
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.018

53
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
53

833
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
833

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.399
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.399

1.716
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.716

1.536
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.536
















Comentează