Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia forțează puternic în Donbas, Zelenski apasă pedala războiului religios marșând pe scoaterea în afara legii a Bisericii Ortodoxe Ruse

IPN
Donbas Ucraina donetk zaporojie luhansk herson

Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat că Rusia și-a întețit atacurile asupra orașului Bahmut, din estul Ucrainei, în timp ce cartierul general din Ucraina a informat că respinge atacurile rusești din regiune, menite să încercuiască forțele Kievului din zonă.

Orașul Bahmut a fost o prioritate pentru Rusia încă de la sfârșitul verii, când forțele ruse au fost respinse din sudul țării, iar gruparea paramilitară Wagner a început să-și impună prezența în zonă.

Eventuala cucerire a orașului ar avea o însemnătate limitată din punct de vedere operațional, dar, potrivit Ministerului Apărării, acesta ar putea deveni o rampă de lansare care ar permite trupelor rusești să-și reia atacurile asupra orașelor Sloviansk și Kramatorsk, cele mai mari din regiunea ucraineană a Donbasului.

Se pare că planul Rusiei este acela de a încercui orașul printr-o înaintare tactică spre nord și spre sud, se arată în declarația ministerului. Surse din cartierul general al Ucrainei afirmă că trupele rusești trag asupra orașului Bahmut și asupra localităților învecinate, atacând cu tancuri, avioane de război și artilerie de calibru mic.

După retragerea Rusiei din regiunea sudică Herson, survenită luna trecută, atenția în privința războiului s-a concentrat asupra eforturilor Moscovei de a înainta în Donbas, o zonă care include regiunile Luhansk și Donețk. Cucerirea bazinului Donbas se numără printre principalele obiective ale președintelui rus, Vladimir Putin, care, în toamnă, a declarat cu mare pompă zona ca fiind teritoriu rusesc și s-a angajat să o apere.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a declarat că lansează obuze asupra pozițiilor ucrainene din zonă, perturbând fronturile de apărare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Putin va vizita Donbasul, deși el nu a precizat și data la care va face această deplasare.

Pe de altă parte, la sfârșitul săptămânii, în regiunea Zaporijia, din sudul țării, forțele ucrainene au pus trupele rusești în poziție defensivă, iar, potrivit declarațiilor guvernatorului regional, rușii au ripostat prin două atacuri cu rachete asupra unui sat din regiune.

Unii analiști afirmă că s-ar putea ca Ucraina să lanseze o ofensivă în zonă din dorința de a bloca fâșia neîntreruptă de pământ – considerată un pod terestru – pe care Moscova o controlează de-a lungul coastelor ucrainene ale Mării Negre și care este de o importanță crucială pentru capacitatea Rusiei de a-și lansa ofensiva în continuare.

În același timp, în regiunea Herson din apropiere, autoritățile au început să-i încurajeze pe localnici să plece de pe malul estic al Niprului, unde trupele ucrainene au împins forțele ruse după retragerea lor din orașul Herson.

Anunțul ar da de înțeles că Ucraina și-ar putea relansa ofensiva în jurul fluviului, devenit o nouă linie de front în sudul țării. Dar, pe de altă parte, ar putea fi și o fentă a Ucrainei, menită să distragă atenția forțelor ruse din alte zone de război.

În ultimele luni, transportul pe Nipru a fost restricționat, dar aceste restricții au fost parțial ridicate pentru a le permite oamenilor să traverseze fluviul spre malul vestic, mai departe de focarul luptelor.

Sâmbătă, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere cu șefi ai sectorului de apărare pentru discuții vizând refacerea infrastructurii de primă importanță a Ucrainei în urma valului de atacuri rusești succesive asupra instalațiilor de curent electric și apă din Kiev și din țară. Asemenea atacuri au lăsat pe întuneric milioane de oameni, Moscova căutând ca astfel să scadă moralul civililor ucraineni odată cu venirea iernii.

Zelenski a spus că au mai fost discutate și probleme legate de independența religioasă, el făcând referire la recentele tentative ale Ucrainei de a reduce influența rusească în sânul Bisericii Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Ucraineană, legată canonic de Patriarhia Moscovei, este una din cele două instituții ortodoxe și fusese dominantă înainte ca mulți credincioși și multe parohii să treacă la Biserica Ortodoxă rivală a Ucrainei.

Vineri, Zelenski anunțase planuri menite să reducă activitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) în urma unor descinderi ale serviciilor ucrainene de securitate pe o serie de proprietăți bisericești.

Serviciul ucrainean de Informații a anunțat că a găsit probe din care reiese că preoți ai UOC dețin pașapoarte rusești, contactează agenți ai serviciilor ruse de informații și dețin lucrări care neagă dreptul Ucrainei la existență.

Totodată, potrivit unor surse de stat rusești, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a efectuat, sâmbătă, o vizită în Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, unde a avut convorbiri cu omologul său belarus.

Ucraina a acuzat Belarusul că îi permite Rusiei să folosească țara ca rampă de atacuri împotriva Ucrainei, dar, potrivit analiștilor ruși, Putin a exercitat presiuni asupra liderului din Belarus, Aleksandr Lukașenko, cerându-i să se implice mai activ în conflict.

Serhii Naiiev, comandantul Cartierului General Interarme din Ucraina, a spus că Kievul deține tot mai multe informații legate de o creștere a numărului de soldați ruși și belaruși pe teritoriul Belarusului, deși el a spus că, cel puțin deocamdată, nu există vreo amenințare directă din partea Belarusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.