Liderii Comunităţii Statelor Independente (toate fostele republici sovietice, mai puţin Georgia şi statele baltice) au reacţionat la instabilitatea tot mai mare din Afganistan prin încheierea vineri, în cadrul unui summit al CSI în Kazahstan, a unui acord privind crearea unei forţe comune de reacţie rapidă destinată să apere frontierele externe ale CSI în cazul în care apare o criză, relatează Reuters.
Această măsură ar putea să însemne că trupele ruse, ca parte a acestor forţe colective, vor fi desfăşurate la graniţa cu Afganistanul, scrie agenţia britanică de presă. Dacă trupele ruse se vor deplasa aici va fi un nou semn al agresivităţii militare a Rusiei după intervenţia sa în Siria, mai comentează Reuters.
Kremlinul susţine că Moscova doreşte să stopeze propagarea islamismului militant, dar Occidentul întrevede în aceasta o încercare a Rusiei de a se reafirma ca putere globală.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderii celorlalte republici ex-sovietice din CSI s-au reunit vineri în staţiunea Burabai, nu departe de capitala kazahă Astana.
Ei au convenit asupra creării a ceea ce au descris într-un document adoptat la summit drept 'o grupare (de forţe) de frontieră şi alte instituţii din statele membre CSI, destinată să rezolve situaţii de criză la frontierele externe' ale Comunităţii. Nu au fost comunicate detalii despre componenţa acestei forţe sau când anume va fi desfăşurată.
Dar secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, a menţionat Tadjikistanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală care are frontieră comună cu Afganistanul, ca posibil loc de desfăşurare a viitoarei forţe comune.
'În afară de Rusia, există forţe colective care vizează sprijinirea Tadjikistanului împotriva acestor ameninţări din sud', a declarat el presei. 'Dacă Rusia intenţionează sau nu să se întoarcă acolo (pentru a patrula frontiera) este un aspect care va fi rezolvat prin acorduri bilaterale', a mai spus Lebedev.
Trupele ruse au fost responsabile de securitatea frontierei dintre Tadjikistan şi Afganistan până în 2005, când a expirat un acord cu guvernul tadjik ce reglementa staţionarea lor în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Tadjikistanul, o ţară extrem de săracă, are cea mai lungă graniţă cu Afganistanul dintre toate republicile din Asia Centrală, a cărui situaţie rămâne volatilă după războiul civil din 1992-1997, în care guvernul secular susţinut de Moscova s-a opus gherilelor islamiste.
De cealaltă parte a frontierei, insurgenţii talibani au înregistrat succese, precum ocuparea pentru scurt timp a oraşului Kunduz la sfârşitul lunii trecute.
Potrivit Reuters, este încă neclar dacă Uzbekistan şi Turkmenistan - celelalte două republici din Asia Centrală care au frontieră comună cu Afganistanul - ar găzdui, de asemenea, noua forţă comună de reacţie rapidă.
Ministerul de Externe din Turkmenistan a declarat vineri că nu s-au înregistrat incidente la graniţa dintre această republică şi Afganistan. AGERPRES
Rusia și-a creat propria organizație militară cu forțe comune de intervenție
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5.956
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
5.956

81
Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
81

2.825
Alegeri în Ungaria - Scenarii posibile și cum este afectată România
2.825

1.365
Trump avertizează China: tarife de 50% dacă sprijină militar Iranul în războiul din Orientul Mijlociu
1.365

10.085
Profeția lui Cozmin Gușă pentru alegerile din Ungaria: 'Nu contează cifrele din sondaje'
10.085

1.809
Situația din Orientul Mijlociu! Papa se declară "mai aproape ca niciodată" de poporul libanez. SUA au fost "incapabile" să câştige încrederea Iranului în timpul negocierilor (AFP)
1.809

4.554
Presa pro-guvernamentală din Ungaria invocă un posibil scenariu de haos: acuzații privind lunetiști ucraineni
4.554

128
Iran anunță mii de morți după războiul început pe 28 februarie. Bilanțuri diferite și imposibil de verificat independent
128

3.618
După luni de tensiuni cu Donald Trump, NATO se implică în sfârșit: Alianța va ajuta la deminarea Strâmtorii Ormuz
3.618

2.439
De ce au eșuat negocierile SUA - Iran? Cele trei mize uriașe care au blocat acordul (NY Times)
2.439

2.039
Rusia intervine în criza din Orientul Mijlociu: Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul
2.039

5.517
Dragoș Damian: Ungaria, te iubesc! Magyarország, szeretlek!
5.517

5.027
Donald Trump tună și fulgeră după eșecul negocierilor cu Iranul: Marina militară a SUA va bloca Strâmtoarea Ormuz
5.027
















Comentează